Dacă te plimbi pe bulevardul Brâncoveanu se cheamă că nu te plimbi, nu ai vreme acolo de reverii, privirea nu-ţi poate aluneca indiferentă şi plictisită pe casele jupuite de mortar din cauze ILLT (imobile naţionalizate), nu e linişte pe sub teii cei bătrîni, trotuarele nu stau pleoştite în umbră, nu poţi să spui că acolo oameni puţini trec la intervale lungi; acolo nu poţi ritma viaţa eternă a cetăţii ca în uliţele pustii de prin cartierul Fabric sau Mehala; în pridvoarele ferestrelor celor bătrîne nu poţi admira perniţele acelea lungi umplute cu paie care apără odăile cele bătrîne de frigul iernii. Bulevardul respectiv a dobândit alte ritmuri, alte trepidaţii îl scutură, mulţimea se înghesuie prin tot soiul de odăi mărunţele, prin magazine pline de marfă la fel, haine şi tenişi, arabii toţi răsar din cort, şi ţiganii ceia graşi posesori de palate cu turnuleţe împodobite cu tablă de cupru, şi chinezii cei mulţi aşteaptă clienţii prin curţi denumite bazaruri, pe acolo tocmai sună şi răsună cîntări româno-iugoslave, altele de prin Brăiliţa, mai apoi penetrează în urechi cîntările unui fandosit de prin munţii Apuseni, care se repede în versuri contrafăcute să-şi tînguie iubirea şi patria lui personală, pe amîndouă le iubeşte el tare mult în fumul de mititei pe care-i suceşte cu meşteşug o fetiţă cu unghiile pe jumătate descojite de ojă, apucă mititeii cu degetele ei cele de fetişcană şi, pe urmă, repede cu ele într-o ceşcuţă de cafea plină ochi cu apă. Ehe, dragi cititori, de prin bazarurile astea orientalizarea venea, a venit, acolo zic din acordeoane membrii trupei fraţilor Peşte din Bolintin; unde eşti tu, Timişoară, cu burghteatărul tău cu tot! Unde-i ceea ce nu mai e, unde-i cartierul ăsta prea sobru şi prea tihnit căruia i se spunea pe vremuri Elisabetin - numele unei răposate arhiducese de la Beci -, unde-i toată gloria, unde-i tot ocoşagul cel nemţesc, unde