Nu e vorbă în vînt expresia aceea binecunoscută despre faptul că viaţa e ca o scenă. Asta aşa e, sînt de acord, după cum nu pot să nu răspund pozitiv la adînca încredinţare a fostului secretar al partidului, care ne trimitea pe noi, scriitorii, cu ulciorul la izvorul cu apă vie al creaţiei populare, dacă bine îmi aduc aminte, sau pur şi simplu la izvorul poporului, acolo ne-a trimis secretarul general, mai ales după conferinţa de la Mangalia ne-a trimis, cînd a cerut un nou entuziasm şi o mai harnică apropiere de realităţile vieţii de zi cu zi, adică să vedem cum se întîmplă viaţa prin şantiere şi pe la fabrici, cum se descurcă oamenii cu strungurile, ce anume fac ei pe la freze-raboteze, cum mînuiesc sudura autogenă sau cealaltă, cum lucrează cu flexul, un soi de ceva portabil prevăzut cu un disc abraziv care datorită vitezei de rotaţie enormă taie fierul cu un scîrţîit impetuos şi împrăştie în jur o ploaie de scîntei ca acelea din noaptea de Revelion. Acum, la zece ani de la moartea sa, eu înclin să-i dau dreptate, a venit vremea să apucăm ulciorul de toartă şi să ne îndreptăm spre izvor. Aşadar, iacătă-mă cum mă prezint la izvor, cum îmi bălăngăn ulciorul în mîna dreaptă, cam cum se întîmplă lucrul acesta în staţiunea Slănic-Moldova, acolo unde oamenii muncii din ţară şi din Republica Moldova (şi) ei se prezintă pentru a-şi trata anumite afecţiuni. Şi iată ce a rezultat în urma vizitei; o scenă de gen, am putea spune: Femeia: Va să zică au venit hoţii. Hoţul number one: Da, au venit, fă! Să nu cumva să strigi. Îi arată o boată. Femeia: Ce să mai strig: sînt fatalistă. Asta e! Hoţul number two: E bine că eşti cooperantă. Aşadar banii sau viaţa! Femeia: Din cîte îmi dau seama, dumneata eşti hoţul number two. Hoţul number two: Întru totul adevărat, madam. Aşa-i cum zici. Femeia: Ehe, din punctul de vedere al familiei mele am avut parte de multe nefericiri, nu