"Şi ce cîştig ai tu că citeşti? - cumpără o pîine!" mi-a reproşat mai de mult cineva, în multele noastre dispute, supărată că iroseam banii bugetului. Cumperi, cumperi cărţi şi citeşti, dar, practic, la ce îţi foloseşte? "Măcar o pîine...", ea avea un coleg care mai publica prin reviste, traducea din scriitori austrieci; mult-puţin, dar mai venea un leu cinstit. Şi apoi, mîndria că îţi apărea undeva numele "uite, zicea încercînd să mă convingă, femeia care se îmbracă şic şi se parfumează n-o face doar pentru plăcerea ei, ci şi pentru a oferi ochilor şi simţurilor altora ceva plăcut." Eram desfiinţat metodic, nu aveam şanse, "mă, tu eşti... mai rău decît boii ăştia", se supăra şi tata arătîndu-mi biciul cînd, mergînd în faţa lor, scoteam cartea din sîn şi ne vedeam fiecare de treaba lui. Adică, vedeau ei un smoc de iarbă şi nu-l ratau. Nici eu biciul şi ameninţările tatei că rupe cartea. Cu tata mai am eu două experienţe de pomină, dar prea se aseamănă cu ale altora şi s-ar putea interpreta. ...Sînt pe clasa întîi, la litera "C". Sus, în dreapta, un cuc pe un rest de cracă. Jos, în stînga, alt cuc, în zbor. Tata vrea să vadă ce ştiu, să mă ajute. E prima dată cînd o face. Dar ale naibii litere, C-U-C, nu se prea leagă, parcă am ceva în gură şi sunetele nu se pot strecura afară. Sînt şi puţin speriat - cunosc palma tatei, iar el îşi cam pierdea repede răbdarea. - Spune după mine: cucul fuge repede, şi nu ştiu dacă am terminat de repetat tot, încrezător în vorbele tatei că, de sub masă, cu lacrimi în ochi, l-am auzit spunîndu-i mamei că aşa prost copil n-a mai văzut şi că nu are timp de pierdut cu mine. (Peste ani, întîmplarea era prilej de controverse. Eu îi reproşam că, mic fiind, aveam totală încredere în el şi am repetat, fără a avea dubii, spusele sale. El îmi spunea că a vrut să observe dacă judec, dacă sînt atent pe pagina aia sau la prietenii care se auze