Mutîndu-se din caverne în case, străbunii noştri îndepărtaţi au născocit uşa şi odată cu ea pragul: dispozitivul montat la baza uşii, prin a cărui escaladare se realizează circulaţia între exterior şi interior. Din sfera utilitară termenul s-a extins în cea figurativă. Aci prin prag se înţelege linia simbolică de demarcaţie între două stări, sau domenii, sau registre ş.a.m.d., linie care poate sau nu poate fi depăşită: a trecut pragul, ori s-a oprit în pragul. Pragul nu poate separa orice entităţii: nu se trece pragul dintr-o ţară în alta şi nici din socialism în comunism, probă mobilizatorul vers "să urce naţiunea spre comunism în zbor". Trecerea pragurilor nu se face prin survol, ea este o îndeletnicire eminamente pedestră. Forţa înnoitoare a tranziţiei a imprimat termenului "prag" modificări considerabile. În zona utilitară construcţia de case cu uşă fiind înlocuită prin edificarea de vile cu porticuri, producerea de praguri a căzut în desuetudine. Cele mai profunde modificări au apărut însă în zona figurativă, unde termenul a dobîndit virtualităţi de concept. Asemenea concepte, de mare rezonanţă, sînt cel de prag electoral în politică şi cel de prag al sărăciei în economie. Întîiul concept este strîns conectat la complexa problematică a pluralismului, desemnat şi prin nu prea inspirata poreclă de pluripartitism. De pragul electoral depinde modul cum diferenţierea spectrului politic reverberează în structura corpurilor legiuitoare. Numai o infimă parte dintre formaţiunile înregistrate ca partide politice sînt reprezentate în Parlament, celelalte, adică marea majoritate, n-au izbutit să treacă pragul rîvnitei instituţii. Cu cît mai înalt este acest prag, cu atît mai puţine partide se dovedesc în stare să-l escaladeze şi viceversa. Pluralismul reprezintă negarea practică a regimului de partid unic.

Cu cît mai mare este numărul partidelor parlamentare cu