În Mexic, victoria lui Vincente Fox - prezisă, dorită, dar pînă în ultimul moment nesigură - a fost considerată istorică, pentru că a izbutit să contrazică logica unei puteri aparent imuabile, într-o ţară fără structuri democratice. S-a votat util pentru a învinge Partidului Instituţional Revoluţionar care a stat la putere timp de 71 de ani, încercînd să împace contradicţia din denumirea sa: să faciliteze măsurile revoluţionare - modernizarea ţării - în condiţiile conservării instituţiilor. Dovedind o extraordinară capacitate de adaptare, PRI a pierdut pe parcurs orice specific ideologic: păstrarea puterii a fost singurul obiectiv urmărit cu consecvenţă de partizanii săi, cu consecinţa lui firească: clientelismul la scară naţională. Toate posturile din administraţie, din statul major al armatei, din poliţie sau vamă, din sistemul educativ, din industria sectorului public, au aparţinut ori membrilor de partid, ori celor care au dat bani membrilor importanţi ai partidului. Reformele economice, practicate în ultimele două decenii, au dus la un grad de liberalizare economică. Urmarea a fost crearea unei societăţi civile tinere, dinamice, născută de PRI, dar sătulă de practicile lui. Paradoxal, nu preşedintele proaspăt ales, Vincente Fox, a întrerupt continuitatea, ci ultimul preşedinte al PRI, Zedillo. Candidatura sa nu a fost niciodată prima opţiune a partidului, dar, în 1994, a ajuns candidat, după un lanţ de împrejurări dramatice: procese de corupţie, asasinate, complicităţi la cel mai înalt nivel. După şase ani, bilanţul său e pozitiv: inflaţia e sub control, indicele de creştere în ultimii cinci ani a fost de 5%, deficitul bugetar a fost redus pînă la 1% din PIB, datoria externă pe termen scurt a fost achitată. Preşedintele Zedillo lasă în urma lui o economie în bună stare, fără bombe cu explozie întîrziată. A renunţat la practica PRI de desemnare a succesor