Recent, un înalt demnitar român a vizitat o ţară importantă şi îndepărtată. Într-una din zilele vizitei, la prînz, s-a organizat într-un hotel de lux un dejun oficial. Lume multă şi bună, venită să participe la dejunul protocolar alături de importantul oaspete. Ca la orice asemenea dejun, înainte de masă se rostesc cuvîntări. Fireşte, înaltul demnitar are şi el cuvîntul, înainte, însă, organizatorii dejunului îl prezintă asistenţei. La rostirea numelui şi funcţiei demnitarului, întreaga sală s-a ridicat în picioare şi a aplaudat. Nu neapărat pentru că persoana demnitarului român este una care inspiră încredere şi respect, ci mai ales pentru că, în acea ţară şi în acel context, demnitarul reprezenta România la unul dintre cele mai înalte nivele cu putinţă. Aplaudînd în picioare l-au primit toţi oficialii ţării gazdă aflaţi la dejun, membrii ai corpului diplomatic străin acreditat în ţara respectivă şi toţi românii din acea ţară, care au participat la eveniment. Cei cîţiva jurnalişti români, invitaţi şi ei la masă, alături de cîţiva dintre funcţionarii care constituiau delegaţia oficială a demnitarului român, au aplaudat obosiţi şezînd pe scaune. Toţi erau în picioare, arătînd astfel respect faţă de statul român, românii din România stăteau ambetaţi şi sceptici în scaunele lor. În timpul dejunului, unul dintre membrii comunităţii române din acea ţară importantă a întrebat pe unul dintre jurnalişti de ce nu a vrut să se ridice în picioare, ca toţi ceilalţi invitaţi, cînd a fost aplaudat înaltul demnitar. Răspunsul a fost: "Dumneavoastră locuiţi departe şi nu ştiţi ce se întîmplă în ţară. În România e atîta mizerie încît noi nu mai putem respecta funcţiile pentru că ştim omul care ocupă acea funcţie. Eu nu mă mai pot ridica în picioare în faţa nici unui om politic din România de astăzi". Nu am nici o îndoială că jurnalistul în cauză este un bun patriot. Iniţial, p