Parcă nici o părticică din vorbirea noastră cea de toate zilele nu este atît de trainică, de durabilă, de, cum ne place din ce în ce mai mult să spunem, fiabilă...Vocabularul e nestatornic, schimbător, ca o domnişoară proaspăt ieşită din adolescenţă: mai ieri cocheta cu limba rusă, mai alaltăieri cu franceza, iar azi flirtează în văzul lumii cu engleza, ba nu, mai precis, cu engleza americană. Morfologia nu-i, nici ea, cu mult mai protejată; se amestecă prezentul cu trecutul, perfectul cu imperfectul, în timp ce viitorul a devenit un timp aproape exclusiv al demagogiei: vom face, vom rezolva, vom înfiinţa. Sintaxa e dispreţuită cu superioritate: nici un cuvînt nu-şi mai păstrează locul în propoziţie, aşa cum spectatorii nu-şi păstrează locurile la teatru sau călătorii în trenuri. În semantică a dispărut proprietatea termenilor şi nu există aici o Constituţie care să garanteze dreptul cuvintelor la proprietate. În fonetică domneştă cea mai totală libertată şi aşa mai departă. Toate sînt schimbătoare şi jucăuşe. Numai clişeele, dragele de ele, nu cedează nici o palmă de pămînt, rezistă eroic şi puiesc ameţitor. A scris odată un jurnalist repetent la Istorie că prostituţia e cea mai veche meserie din lume - deşi Cain şi Abel, urmaşii direcţi ai lui Adam, erau unul agricultor şi altul păstor, iar cele mai vechi unelte găsite în pămînt din vremuri preistorice dovedesc că primele meserii erau vînătoarea, păstoritul şi agricultura - toţi ceilalţi jurnalişti au preluat şi perpetuat inepţia. L-a numit un poet - atenţie, un poet! - pe Eminescu "poetul nepereche", profesorii, reporterii, crainicii de radio şi de televiziune se întrec în a schimba

epitetul în clişeu, la concurenţă cu "Luceafărul poeziei" sau "poetul naţional". Nu înţeleg de ce nu sînt poeţi naţionali şi Vasile Alecsandri, George Bacovia, Tudor Arghezi, Nichita Stănescu, Marin Sorescu, după modelul tea