Un interviu cu Andrei PLEŞU Numărul de anul acesta al revistei Martor, editată de Muzeul ţăranului, are o temă de etnologie urbană: "Bucureştii în vremea comunismului: rezistenţă, normalitate, supravieţuire". Proiectul, imaginat de Irina Nicolau, vrea să semnaleze soluţiile (în ce priveşte cultura, educaţia, locuirea, alimentaţia...) "inventate" pentru a duce o viaţă diferită de cea pe care voia s-o impună regimul oficial. Pentru foarte mulţi dintre noi, Jurnalul de la Păltiniş şi Epistolarul lui Gabriel Liiceanu au fost, în acea vreme, un imens reconfort, o încurajare, un reper. Calitatea experienţei intelectuale ce se petrecea în jurul lui Constantin Noica, calitatea membrilor acelui mic grup ne apărea ca o reuşită rară, o reuşită în sine, dincolo de normalitate, supravieţuire, rezistenţă. Ştim ce atracţie au constituit C. Noica şi modelul său pentru o mulţime de tineri. Un prieten matematician îmi povestea cu umor cum, participînd la un colocviu de specialitate în apropiere, s-a strecurat la un moment dat cu numeroase precauţii pentru ca, neobservat de ceilalţi, să ajungă la cabana filozofului. O anume pudoare îl făcea să-şi disimuleze interesul pentru căutările şi soluţiile de înţelepciune. Cînd a sosit, camera era deja arhiplină de colegii săi, veniţi pe căi ceva mai directe.

Un spaţiu tonic Anca Manolescu: În Jurnalul de la Tescani există un pasaj în care Păltinişul e văzut, în termenii unei simbolici a anotimpurilor, ca un fel de pregătire pentru alte vremuri. "Iarna filosofiei?.. Iarna împrejurărilor? Poate. Dar şi iarna răgazului lăuntric, a comuniunii şi a tehnicii de a supravieţui, activ şi adăpostit, pînă la desprimăvărare." Exista, pe atunci, sentimentul unei suite? Ori trăiaţi mediul, momentul, întîlnirea aceea în substanţa lor intrinsecă? Andrei Pleşu: Textul din Jurnal de la Tescani pe care l-ai invocat datează din 1989, cînd episodul Păl