Că există o departajare între emisfera nordică şi cea sudică a continentului nostru e un lucru prea evident pentru a-l putea contesta sau nega. O departajare care se referă evident şi la sfera economicului şi a civilizaţiei, în a cărei sferă se află bine implantat şi politicul. Dacă e să ne referim strict la Europa, unii folosesc drept criteriu de deosebire factorul religios. Catolicismul şi diferitele confesiuni protestante ar ocupa zona nordică, ortodoxia fiind, de regulă, domeniul părţii de sud. Celebrul azi Huntington a folosit şi el acest criteriu, harta politico-economică a Nordului oprindu-se undeva în Carpaţi, adică pînă la Transilvania inclusiv. Şi asta deşi în Ardeal (acceptat a fi situat în emisfera nordică) majoritatea populaţiei româneşti fiind de religie ortodoxă. Nu-i vorbă şi sîrbii, înglobaţi în imperiul austriac (evident, pînă şi-au dobîndit independenţa), deşi ortodocşi, făceau parte, cum se înţelege, din zona Nordică. Dar asta era realitatea heteroclită a marginii unui imperiu, unde distincţiile se estompau pînă acolo unde dispărea deosebirea dintre Nord şi Sud, zonele amalgamîndu-se accentuat. Unii, partizani ai ideii de Europa Centrală, cred că între Nord şi Sud s-ar putea deosebi o a treia lume, deosebită de cele două clasicizate. Deşi este evident că spaţiul central-european fusese (mai este oare?) o lume aparte tocmai datorită toleranţei multinaţionale, multilingvistice şi multireligioase, cu valori specifice care s-au impus şi păstrat mai ales în sfera literaturii şi a artelor, alţii contestă hotărît aceasta, înglobînd zona Europei centrale în cea nordică. Deosebirile specifice, se spune, chiar dacă reale, nu pot anula elemente cheie care o apropie pînă la contopire cu sfera Nordului. Cît despre statele de peste ocean (SUA, Canada, Australia, Noua Zeelandă etc) acestea fiind o creaţie a unor ţări din marea lume a Nordului, ele fac par