În Istoria Bucureştilor, profesorul Constantin C. Giurescu reia (după Dimitrie Pappasoglu) o poveste cu tîlc. Pe la 1831, în timpul unei teribile epidemii de holeră ce căzuse peste oraş, destoinicul general Pavel Kiseliov (acel Kisseleff de la şosea, cel căruia bucureştenii ar trebui să-i ţină candela aprinsă în veac de veac), în calitatea lui de guvernator, s-a hotărît, mai pe la un amiaz, să verifice vigilenţa soldaţilor români dispuşi la porţile de intrare ale urbei, în chip de cordon sanitar. Kisseleff a luat o droşcă cu patru cai şi, făcînd pe niznaiu', a dat să intre în oraş, pe podul de la Fundeni. Întîmplarea făcea să fie de gardă contra holerei un anonim soldat de prin Mehedinţi; acesta l-a oprit pe ne(re)cunoscutul intrus, conform consemnului. Kisseleff a coborît simandicos din caleaşcă şi i-a întins, corupător, soldatului două ruble (un fel de valută a acelor vremuri), spunînd Na, brat tebe, bacşiş; lasă pe mine Bucureşti . Olteanul, privind pieziş ca ţăranul la neîncredere, i-a zis că - molimă fiind - nu poate pune mîna pe bani; dar să facă bine boierul şi să arunce banii jos; ceea ce Kisseleff a şi făcut. Iute ca gîndul a pus soldatul talpa pe ei şi, dintr-o dată sumeţit, a zbierat la Kisseleff, cu cocoaşele puştii ridicate: Nazat, că trag foc! Atît de mult i-a plăcut lui Kisseleff această farsă de spirit pe care i-o făcuse soldatul încît i-a dat nu două, ci 12 ruble, l-a făcut căprar şi l-a înaintat în grad pînă şi pe ofiţerul care-l instruise. După cum ştim, acest soldat a rămas neluat în seamă de Istorie; dar adevărul istoriei rămîne, totuşi, de partea sa, pentru că marile reforme din astfel de mici acte sînt făcute. Nu cred că măruntul gest al mehedinţeanului (nu tocmai etic, va spune cineva; eu cred că debordează de etică) este mai lipsit de substanţă decît marile acte ale acelor oameni politici ce-au tutelat România modernă, acte din care mu