Pe căldurile cele mari stăm în compartiment, în jur de ora două după-masa: eu, în drum spre Cluj, ceilalţi nu se ştie, Dumnezeu cu mila, fiecare unde poate. Privim posac pe fereastră la asfaltul moale al peronului, la mirosul de bere acrită, de sudori omeneşti, stau la geamul dinspre coridor şi o pată nemiloasă de lumină mi s-a aşezat taman peste pantaloni, peste mîini; "grozav, cît de tare frige soarele", bîlbîi neauzit şi încruntat; o doamnă între două vîrste cu nişte nădragi din aceştia largi, la modă, şi dumneaei stă pe bancheta cu muşmaua încinsă şi desigur că pantalonii i s-au lipit puţintel de banchetă, precis aşa ceva se întîmplă cu ale ei lenjerii intime, parfumul se topeşte în omeneasca mireasmă de transpiraţie feminină aţîţătoare; priveşte posac şi întunecat doamna, şi eu privesc tot aşa, şi un nene ardelean stă alături; doamnelor şi domnilor, nenea are o ceva ca o haină pe dumnealui şi nu o dă jos, în compartiment intră nişte juni călători, scot cărţile de joc şi se dezbracă la bust, sînt care albi la piele, care bronzaţi, după împrejurări, nenea ardeleanul cu ţigară în colţul gurii stă impenetrabil, roşu-închis la faţă, cu haina pe el, cu ţigara la colţul gurii, cu geantă din aceea petrecută pe umăr; între timp, ca în poezia Vara de George Coşbuc, un nor stingher se plimbă peste marea de macazuri, de cantoane dezafectate: traverse din acelea de lemn dat cu gudron stau ordonat aşezate într-un fel de ţarc amenajat; la fel pretutindeni se prezintă realitatea în toate gările, în toate hălţile, la toate cantoanele, peste tot se află traverse clădite cu grijă ca un fel de mici colibe prevăzute cu un soi de acoperiş din acela acoperit cu gudron; pe frunte simt cum mă furnică transpiraţia, caut în buzunarul cald al pantalonilor batista călduţă şi mă tamponez pe frunte, atent privesc la măruntele colibe din traverse de lemn şi-mi spun în barbă: "sînt la parc