Dupa confuzia de la Capacitate, ministerul a stilcit si subiectele de la proba scrisa de romana a bac-ului. de asta data, "victima" a fost Harap - Alb Ministerul Educatiei Nationale pare incapabil sa obtina nota de trecere la limba si literatura romana, in conditiile in care una dintre cerintele primului punct al subiectului dat ieri, la proba scrisa de specialitate a bac-ului, se referea la o zicala inexistenta in opera lui Ion Creanga. Concret, s-a cerut candidatilor sa comenteze semnificatia proverbului "Da-i cu puterea, sa piara rusinea", folosit de personajul Setila din "Povestea lui Harap - Alb". In realitate insa, zicala originala avea forma "Da-i cu cinstea, sa peara rusinea". Gafa a fost remediata imediat de MEN, care a trimis in teritoriu o erata. Amintim ca greseala in cauza este a doua de acest gen facuta de MEN in decurs de numai doua saptamini, dupa ce ministerul a confundat, la proba de limba romana a examenului de capacitate, schita "Vizita..." , cu "D-l Goe". Gestul ministerului nu i-a afectat prea mult pe candidati, care si-au vazut linistiti de treaba. Atit ei, cit si profesoara Doina Marinov, inspector de Limba romana in cadrul Inspectoratului Scolar Judetean, au calificat subiectele drept "accesibile". Altfel, proba scrisa de limba si literatura romana a fost dominata de liniste. "Singura problema pe care am intimpinat-o a fost caldura ucigatoare", ne-a declarat, cu umor, inspectorul general Ruxanda Iosipescu care, impreuna cu Elena Hutanu, reprezentantul MEN, a facut un raid prin citeva centre de examen din Moinesti, Comanesti, Tg. Ocna si Onesti. Pentru amatorii de statistici, Inspectoratul Scolar a comunicat, ieri, situatia exista dupa cea de-a doua proba a bac-ului. Astfel, la examenul oral de limbi moderne, au fost prezenti 4.865 de candidati, din care au picat doar 22, ceea ce inseamna un procent de promovabilitate de 99,54%. (Eduard CUCU)