Ora 2 noaptea, Buftea, platoul de Filmari Combinate. Filmam saptamina acvatica, deluviana a lui Alexandru Darie. Actorii stau in apa pina la genunchi.
— Am auzit ca daca filmeaza Ducu Trei surori o sa ne tina in apa pina la git.
— Haide, Ducu, ca acum racim. Stam sub apa asta de doua ore (ma batusem pentru ea cu toti finantistii emisiunii, ne costase un sac de bani ploaia asta care sa curga pe actori, nici nu intelegeam cum de indraznesc sa protesteze). Hai, sa ne grabim, ca stam in Buftea de 14 ore si inca nu sintem gata.
Totusi, aproape ca am terminat. Anunt soferii ca plecam in Bucuresti.
— Cristina, cheama repede salvarea, s-au taiat grav Dan Astilean in talpa si Oana Tudor la mina.
Imi tremura picioarele. Inteleg sa-ti zdrelesti mintea si priceperea ca sa obtii costumele pe care le vor ei, ca masinistii sa-i mute decorul, ca pina la urma sa mearga instalatia de ploaie pentru care te-ai rugat ca la judecata de apoi sa-ti suplimenteze bugetul, sa te rogi pentru orice spatiu de filmare ocupat, rivnit aproape totdeauna de cel putin doua emisiuni deodata. Si cind, la doua noaptea, pareau ca in sfirsit se termina toate, sa fie cazul de salvare, si inca pentru doi oameni, e deja prea mult.
— Imi curge singe, Ducu, m-am taiat adinc, nu mai pot sa stau in apa asta, renunta la scena finala, ce dracu’!
— Dane, nu-i nimic, n-are sens sa ratam filmarea pentru un pic de singe, mai avem foarte putin. O sa chemam si salvarea dupa aceea. Filmam acum. Atentie! Motor! Actiune! Liniste acolo! Si! Sari, Gabita! Stai sub apa cu ochisorii deschisi, e foarte simplu. Acum! Salt! Sa te vad in bratele lui Dan!
Ocupat tot timpul. Sint la al zecelea telefon.
— Dispeceratul Salvari. Nu, Buftea nu apartine de Bucuresti. Trebuie sa sunati la judet sa va trimita.
— Va rog, e vorba de doi actori, s-au ranit destul de grav in timp
