Ma reintorc – am impresia – dupa enorm de mult timp la intimitatea acestui caiet. Ce se intimpla, daca simt iarasi nevoia sa scriu despre ceea ce mi se intimpla? Caut o alta, repetabila de altfel, consistenta a vietii mele? Este scrisul singura ei consistenta? Sint mai speriat ca altadata de trecerea timpului, de propria mea instabilitate si de derutele mele? Este asta o revenire la un punct fix? Pot fi eu oare un punct fix – asa cum imi place sa spun? Si pentru cine scriu, cu ce scop? Nu ma intereseaza cititorii acestor pagini. Nu stiu cine are nevoie de ele si nici nu-mi pun problema. In orice caz, sint convins ca exista oameni care au nevoie si de astfel de confesiuni. Eu cel putin le-as citi cu infrigurare. Ce linistitor devine totul: scriu ceea ce scriu aici pentru ca nu am unde sa citesc marturisiri de acest gen. Dar cit de putin curaj in confesiunile mele! Nu sint liber, stiu bine asta. Imi lipseste curajul de a fi liber. L-as avea daca as fi mai tinar?

Cu circul lumii moderne, care nu mai aduce in scena lupte de gladiatori sau infruntari pe viu cu animalele salbatice, s-a intimplat ceea ce s-a intimplat si cu vechea retorica: dintr-un spatiu al adevarului a devenit un spatiu al figurilor de stil. Deriziunea estetica a lumii noastre sta in figura clovnului. Repet a cita oara in scris acest lucru: cuvintul estetica provine din grecescul senzatie si nu exista viata fara senzatie. Noi am inlocuit senzatia cu senzationalul, naturalul cu artificialul. Suprema si cea mai curenta forma de manifestare a senzationalului in lumea noastra: ziarul de dimineata.

Sint un polip care se deschide doar atunci cind crede in ceea ce spune si vorbeste cu convingere. Dar aceasta idee nu e decit continuarea grabita a unei intuitii ivite pe strada, in timp ce ma indreptam spre cabinetul dentar. Stiam ca nu mai am timp sa ma ocup de ea, iar faptul acesta m-a