Iată o carte care cu siguranţă îi va interesa pe imagologi, o carte despre România mijlocului de secol nouăsprezece, văzută de un călător nici pe departe anonim: Hans Christian Andersen. Poate că e totuşi mult spus "despre România" şi asta din mai multe motive, pe care le voi arăta în continuare, fără a micşora cumva prin asta importanţa cu adevărat excepţională pe care aceste note de călătorie o au în primul rînd pentru că există, pentru că au fost luate la 1840, pentru că autorul lor este atît de celebru.
Din cele două volume de note de călătorie publicate de Andersen în 1842, Grete Tartler traduce (direct din daneză) volumul al doilea, cel care se ocupă de Orient, primul relatînd călătoriile în Europa Apuseană, întîlnirile cu mari personalităţi, prima călătorie cu trenul. Din prefaţă înţelegem cumva că volumul al doilea, "bazarul oriental" al scriitorului, cuprinzînd note din călătoriile în Grecia, ţările musulmane şi cele dunărene, i-a fost mai drag autorului, probabil şi pentru că e în mod natural mai aventuros, mai picant, mai pe gustul unui călător împătimit, aşa cum a fost Andersen.
Foarte interesant şi poate semnificativ e faptul că Andersen ajunge pe teritoriul românesc dinspre Orient înspre Occident, după călătoria pe Bosfor şi apoi pe Marea Neagră. Cu alte cuvinte, porţile Orientului se închid în urmă atunci cînd vasul mult încercat pe marea argonauţilor acostează în portul Constanţa. Ce găseşte aici nu e foarte măgulitor pentru noi, un oraş devastat în urmă cu treizeci de ani care încă nu şi-a revenit, case cu acoperişul aproape de pămînt pe care le vizitează ca pe nişte curiozităţi, în totul o impresie de pustiu, de stepă nelocuită; la fel în Cernavodă, "o mîndreţe de oraş în ruină". Andersen ascultă înfiorat ca un alt Ovidiu poveştile unui hangiu despre asprimea climei, dar îşi noteză numele altuia pentru a "împrăştia vorba" despre