Între grija pentru procentele de la toamnă şi necesitatea de a aduce în faţă figuri noi, cu care să le poată obţine, partidele autohtone au ales, pare-se, calea de mijloc. Aceea a personalităţilor de închiriat. O reţetă e de a propune unui tehnocrat bine cotat în sondajele de popularitate să intre în tandem cu un politician cu scor mic sau îndoielnic. Alta e de a întrebuinţa un independent ca vedetă, fără a-l mai pune să intre în duet cu cineva. Circulă, de cîtăva vreme, două nume de independenţi în jurul cărora se ţes diverse scenarii - Stolojan şi Isărescu.

N-ar fi de mirare ca pînă la alegeri partidele să mai găsească cîteva ase-menea nume aducătoare de voturi în jobenul schimbării de ochii lumii. Am putea vorbi, cu această ocazie, de naşterea unui nou raport între independenţi şi partide.

Dacă pînă în '96 independenţii care voiau să ajungă în Parlament găseau mai prudent să candideze pe liste de partid, pentru a nu se trezi rămaşi pe de lături, acum partidele vînează independenţi, ca să-şi facă planul la numărul de voturi. Fiindcă s-a văzut că pe ce zic sondajele de opinie în privinţa preferinţelor politice nu se poate pune mare temei.

Criza de personalităţi primejduieşte deopotrivă socotelile partidelor aflate la putere şi ale celor din opoziţie.

Cum s-a ajuns aici? Explicaţia cea mai simplă e că politicienii uzaţi în acest deceniu nu acceptă înnoiri reale în partidele lor, de teamă ca numele noi să nu le ia locurile din ierarhia internă. Ar trebui să ne amintim însă şi de crizele de creştere ale partidelor, din ultimii ani. Poate că ar fi mai bine să le fi numit crize ale surplusului de personalităţi în momente de criză. Ruptura din PSM, înainte de alegerile din '96, n-a putut fi depăşită separat nici de aripa Verdeţ, nici de aripa Mohora. Plecarea din PDSR a reprezentanţilor de azi ai ApR, dincolo de criza de moment din partid