Năltuţ şi subţiratic, cu morga unui Peneş Curcanul în ţinută de paradă, dl. Emil Constantinescu n-a prea dovedit, începând cu 1996, c-ar iubi adevărul, onoarea, curajul, dreptatea. N-a dovedit c-ar iubi nici măcar Alianţa Civică, formaţiunea din care, prin protecţie de fuste, provine. Dl. Constantinescu, posesorul unei comice figuri marţiale (îi lipsesc doar raniţa şi puşcociul cu baionetă lucitoare ale vânătorilor de munte de la '77!) dovedeşte, însă, că iubeşte uniformele. Şi sutanele - care tot uniforme sunt! Ceva carnavalesc-milităros răzbate cam din toate gesturile voit austere, dar iremediabil rizibile ale acestui ostaş refulat care a reuşit, ca nimeni altul, să risipească un uriaş capital politic şi democratic.

Depăşit de misiunea ce-i stătea în faţă, preşedintele Constantinescu s-a închis, mai întâi, în cochilia Cotroceniului, trăgând în mod jalnic de timp, speriat că va trebui să pună în practică promisiunile gongorice din campania electorală. Recuperat, în doi timpi şi trei mişcări, de rămăşiţele iliescianismului (aceiaşi lingăi care, astăzi, se bulucesc să-i perie, la zile de naştere şi onomastice, pe Iliescu şi Năstase), dl. Constantinescu a căzut, asemeni iedului din poveste, în groapa săpată de lupii iliescieni. Avansând vârtos în grade ofiţeri fie incapabili, fie vinovaţi de crime imprescriptibile (Degeratu, acuzat că ar fi organizat, în decembrie 1989, represiunea armată de la Cluj, îşi face veacul la Cotroceni, plimbându-se, probabil, agale prin grădina palatului alături de dl. Constantinescu!), preşedintele a devenit complicele marelui complot anti-românesc orchestrat şi executat la perfecţie de regimul Iliescu.

Nu trece zi să nu afli de o potlogărie în care să nu fie implicaţi oamenii în uniforme. Fie că e vorba de izul fascizant al declaraţiilor unor înalte feţe bisericeşti (Biserica Ortodoxă Română a devenit pepiniera posibile