La 6 iunie 1930, prin contribuţia masivă a unor oameni politici, principele Carol aterizează pe un aeroport militar din Pipera la Bucureşti. Iuliu Maniu, premier, care, cred unii şi azi, n-a fost străin de eveniment, îi propune principelui cooptarea în Regenţă. Acesta respinge propunerea şi, cum o parte a armatei trecuse de partea lui, anunţă că urmăreşte tronul. După două zile de tratative încordate, la 8 iunie 1930 Parlamentul îl proclamă rege. Va fi o domnie de un deceniu aventuroasă şi plină de riscuri. Camarila din jurul regelui fiind mai puternică decît guvernele, regele urmărind, metodic, instaurarea unei conduceri de autoritate personală, pe care nu o va realiza decît în februarie 1938.

Acest cel mai corupt om din ţară (la care se adaugă corupţia Camarilei) era, incontestabil, un om inteligent şi cultivat. Încă în 1921, cînd era numai principe moştenitor, crease o fundaţie care-i purta numele, avînd scopuri culturale. Negreşit dorinţa lui era să fie cunoscut drept un voievod al culturii. În august 1930, într-o scurtă cuvîntare rostită la universitatea din Vălenii de Munte a lui N. Iorga, declara: "În mine bate acelaşi suflet românesc şi, după pilda voievozilor români susţinători ai culturii neamului românesc, îmi iau angajamentul să fiu şi un Voievod al Culturii Româneşti". Şi a fost, într-adevăr, un excelent voievod al culturii, depunînd energie pentru propăşirea ei. În mai 1931, cînd Academia îl alege preşedintele ei de onoare, în discursul de recepţie pe care îl rosteşte, declară din nou: "Oricît de mare ar fi bogăţia materială a unei ţări şi oricît de puternică ar fi puterea ei armată, în faţa istoriei omenirii acea ţară nu va avea nici o însemnătate, dacă nu va aduce lumii contribuţia ei literară, artistică şi ştiinţifică... Vizitînd acea frumoasă realizare a colegului Nicolae Iorga care este Universitatea de vară de la Vălenii de Munte, am