Cred cu înverşunare într-un teatru al sentimentelor, pasiunilor şi conflictelor autentice, general şi universal valabile, chiar dacă luminat de raza conjuncturii. Într-o nu foarte veche adunare de specialişti, ni s-a cerut, ca în vremurile (nu îndeajuns de) apuse, un teatru al actualităţii imediate, fierbinţi, dîndu-ni-se drept exemplu nişte piese oarecare. Ele fuseseră traduse, tipărite, dar nu prea fuseseră citite şi deloc jucate, întrucît actualitatea noastră nu consona nicicum cu actualitatea lor. Şi, pe deasupra, mai erau şi tare plicticoase. Cred, de asemenea, într-un teatru al actualităţii substanţiale, care să poată fi înţeles şi jucat în orice actualitate virtuală, miezul său fiind infuzat cu universalitate. Sînt convins că Shakespeare şi Cehov au avut în piesele lor multiple trimiteri şi aluzii la actualitate, trimiteri şi aluzii care făceau probabil deliciul publicului contemporan autorilor, dar majoritatea acestor reflexe conjuncturale s-au dizolvat cu timpul, iar noi, cei de azi, le putem doar bănui. Teatrul are nevoie de perenitate, spaţiile alternative, între care în primul rînd televiziunea, au nevoie de actualitatea cea mai concretă, cu alte cuvinte de efemeritate, care, da, în cazul de faţă, trebuie cultivată şi protejată. Dacă cei care îi invitau pe dramaturgi la o actualitate fierbinte ar fi avut în vedere astfel de cazuri speciale, i-aş fi susţinut fără să clipesc. Aici, în această din urmă categorie, intră remarcabilele schiţe de la "Chestiunea zilei", datorate lui Florin Călinescu şi echipei sale. Şi alţii, în lume, fac teatru de actualitate la televiziune. De cele mai multe ori, cu păpuşi, care, în treacăt fie vorba, fie şi prin simpla lor asemănare cu personaje cunoscute ale vieţii politice, sociale, sportive, artistice, stîrnesc hazul, nefiind necesară o dramaturgie prea solidă.
"Chestiunea zilei" se joacă însă cu actori, iar pe