Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bac greu la informatica, pedagogie si chimie

Publicat in Ziarul de Iasi, vineri 7 iulie 2000 ·

In schimb, cei care au sustinut proba la alegere la limbi moderne, pedagogie, fizica si psihologie s-au declarat multumiti de subiecte Ieri, 6 iulie a.c., s-a desfasurat, in cadrul sesiunii iunie-iulie 2000 a examenului de Bacalaureat, proba la alegere din aria curriculara corespunzatoare specializarii. "La informatica am avut patru subiecte, iar ultimul a fost deosebit de greu. Cind m-am confruntat cu colegii mei la sfirsit mi-au spus ca au facut cite ceva, dar nu sint siguri daca au facut bine. Doar primele doua subiecte pot sa spun ca au fost mai accesibile. Proba de astazi a fost cea mai grea de pina acum, dupa parerea mea", ne-a spus Mihaela, eleva la sectia matematica-informatica la Colegiul National "Stefan cel Mare". Ines, tot de la "Stefan", a sustinut a cincea proba de Bac la limba si literatura germana si a apreciat subiectele ca destul de usoare si abordabile, exprimindu-si speranta de a obtine o nota buna: "Proba de astazi a fost foarte usoara, mai ales ca germana este limba moderna principala pentru mine. Cel mai usor examen de pina acum mi s-a parut scrisul la romana, iar cel mai greu a fost reprezentat de proba obligatorie a profilului, la istorie, unde erau foarte multe informatii care trebuiau concentrate intr-un spatiu relativ restrins si intr-un timp destul de scurt. La proba de astazi sper sa iau in jur de 8 sau 9." Bogdana, de la acelasi liceu, a sustinut proba a cincea la limba si literatura engleza: "Primul subiect a fost putin cam greu, dar m-am descurcat pina la urma. Nu pot sa spun cu certitudine cit voi lua la aceasta proba, insa ma astept la o nota in jur de 8 sau 9." Ca si Ines, a fost de parere ca cea mai grea proba din cele cinci a fost la istorie: "Cred ca nimeni nu se astepta sa ne cada Partidul Conservator." Pentru Narcisa de la Colegiul National "Mihai Eminescu", proba la alegere din aria curriculara corespunzatoare specializarii a

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Au fost găsite trupurile celor două tinere de origine româna dispărute în apele râului Natisone din Italia

Ziare.com acum 2 ore
Cele două tinere care au dispărut în apele râului Natisone din Italia au fost găsite fără viață. Este vorba despre Bianca Doroş şi Patrizia Cormos. Băiatul care le însoțea este căutat în continuare. Ele au fost găsite duminică dimineaţă, 2 iunie, în

Donald Trump şi-a făcut cont pe TikTok, platformă pe care a vrut să o interzică atunci când era preşedinte

News.ro acum 41 minute
Donald Trump, candidatul republican la Casa Albă, şi-a făcut cont pe TikTok, platformă pe care a încercat să o interzică în timpul mandatului său de preşedinte, informează AFP. Donald Trump a postat sâmbătă seară, pentru a-şi lansa noul cont, o înre

Un elev din Tulcea, arestat preventiv pentru că le vindea CANABIS colegilor de școală

Gandul acum 17 minute
Surpriză neplăcută pentru un elev din Tulcea, chiar de Ziua Copilului. Două persoane, dintre care un elev, au fost reținute și sunt cercetate pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc, în formă continuată. Reținerea celor doi a fos

Sondaj Avangarde în București: Scor strâns pentru Primăria Capitalei între Nicușor Dan și Gabriela Firea

HotNews acum o ora
Actualul primar al Capitalei Nicuşor Dan, independent susţinut de Alianţa Dreapta Unită, se situează pe primul loc în topul opţiunilor pentru Primăria Generală, cu 28,6%, urmat de Gabriela Firea (PSD), cu 26,5% din intenţiile de vot, relevă un sonda

Dan Ilie Morega, internat la psihiatrie prin decizia instanței: „Până la însănătoșire sau ameliorare”

HotNews acum 3 ore
Judecătoria Sectorului 1 a dispus internarea într-o secţie de psihiatrie în cazul fostului politician Dan Ilie Morega, care în ultimele luni a fost depistat în repetate rânduri la volan deşi nu mai are dreptul de a conduce din cauza problemelor medi

Ministerul Finanţelor a planificat împrumuturi de aproape şapte miliarde de lei de la bănci, în iunie 2024

G4Media acum 2 ore
Ministerul Finanţelor (MF) a planificat, în luna iunie 2024, împrumuturi de la băncile comerciale în valoare de 6,2 miliarde de lei, la care se poate adăuga suma de 750 milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente lici

Atenţionare MAE de călătorie pentru Germania: Avertismente de furtuni puternice în Bavaria

Mediafax acum 8 minute
MAE informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Landul Bavaria că autorităţile locale au emis avertismente Cod portocaliu de furtuni puternice pentru mai multe localităţi, urmare a precipitaţiilor abund

Accident rutier în Constanța! Un copil a fost lovit de mașină

Ziua Constanta acum 5 ore
Un eveniment rutier a avut loc azi, 02 mai 2024, în municipiul Constanța, pe strada B.P.Hașdeu. Un copil în vârstă de 7 ani, de sex masculin, a fost lovit de o mașină. Echipajele SAJ și SMURD, cu resurse moto, au sosit rapid la fața locului pentru a

Veşti bune pentru milioane de salariaţi: vor avea parte de o minivacanţă în luna iunie

Press Alert acum o ora
Veşti bune pentru milioane de salariaţi. Ei vor avea parte de o minivacanţă în luna iunie, cu ocazia Rusaliilor, anunță Ziarul Financiar. În a doua jumătate a lunii iunie, românii care lucrează la stat sau la privat vor avea parte de o minivacanţă d

Bianca și Patrizia, tinerele înghițite de apă în Italia, au fost găsite moarte. Cristian e căutat în continuare!

Cancan acum o ora
Informație de ultim moment! La 48 de ore de când cei trei tineri români au fost luați de ape în Italia, presa străină notează că autoritățile locale au găsit cadavrele a doi dintre ei. Este vorba despre Bianca Doroș (25) și Patrizia Cormos (21 de an

Vremea

București
acum

31°
dum.

19°/31°
lun.

20°/33°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
Iasi
acum

29°
dum.

18°/29°
lun.

16°/30°
mar.

17°/30°
mie.

16°/26°
Constanta
acum

32°
dum.

19°/32°
lun.

20°/25°
mar.

19°/23°
mie.

19°/27°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

14°/24°
lun.

13°/24°
mar.

14°/25°
mie.

13°/22°
Timisoara
acum

27°
dum.

15°/27°
lun.

17°/23°
mar.

14°/22°
mie.

15°/26°