Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Elitele

Publicat in Dilema Veche, vineri 7 iulie 2000 ·

În România comunistă, tema elitelor a apărut ca o experienţă de viaţă înainte de a apuca să fie un subiect de reflexie, de cercetare şi dezbatere academică. Elitele au fost, la noi, materia unui război. Întrebarea sub care am trăit după 1945 nu era "Ce sînt elitele şi care e rolul lor în viaţa socială?", ci "Cum se pot lichida elitele, cum se poate curăţa lumea de prezenţa lor nefastă?". Nu se căuta un concept, ci o strategie. Nimeni nu pierdea timpul cu definiţii şi e curios că, deşi o definiţie riguroasă lipsea, toată lumea ştia foarte bine despre ce este vorba... După 1989, Europa răsăriteană a devenit prea repede pentru Europa de Vest un obiect de studiu. Construcţia teoretică a survenit înaintea unei temeinice absorbţii a faptelor. Am fost sistematizaţi înainte de a fi auziţi, înainte de a fi ascultaţi pînă la capăt. Nu vreau să spun că nu există un inventar cuprizător al "realităţilor" est-europene şi nu vreau nici să adopt şi să amplific postura victimei neînţelese. Chiar cînd avem aerul că spunem acelaşi lucru, ne gîndim adesea la realităţi diferite. Dar de multe ori nu putem nici măcar să spunem acelaşi lucru. Între cele două lumi s-a adunat o complicată colecţie de disimetrii care împiedică reunificarea cel puţin în egală măsură cu disfuncţiile economice. Dau, în treacăt, cîteva exemple. După 1989 două ţinte stăteau dinaintea fostelor ţări comuniste cu titlu de urgenţă: întemeierea unui sistem politic pluripartit şi trecerea la economia de piaţă. Democraţie şi capitalism. Teoretic, aspiraţiile noastre erau lipsite de orice echivoc. Nu trebuia decît să trecem la treabă, sub privirea expertă şi cu ajutorul generos al Vestului. Numai că Vestul nu mai era în punctul în care eram obişnuiţi să-l căutăm. O asemenea descoperire nu putea să nu aibă, pentru noi, importante consecinţe tactice şi strategice. Preşedintele de-atunci al Germaniei, domnul Richard vo

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Statele membre UE, de acord cu aderarea completă a României şi Bulgariei la spaţiul Shengen. Ministrul ungar de Interne Sandor Pinter salută ”un moment istoric”

News.ro acum 34 minute
Statele membre ale Uniunii Europene şi-au dat joi acordul aderării complete a României şi Bulgariei la spaţiul de liberă circulaţie Schengen, începând de la 1 ianuarie, relatează AFP. Ridicarea controalelor la frontierele terestre cu cele două ţări

Cod galben de vânt puternic şi zăpadă viscolită în mai multe zone din țară. HARTA zonelor afectate

HotNews acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, joi, mai multe atenţionări Cod galben de intensificări ale vântului şi zăpadă viscolită. Mai multe zone din Moldova, Dobrogea, Oltenia, Transilvania şi Muntenia sunt vizate de alerta transmisă de speci

Ministrul Sănătăţii, despre boala X: Eu consider că nu este niciun fel de motiv să speriem populaţia din România

HotNews acum 2 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi că boala X sau de sindromul acut febril, aşa cum apare denumită afecţiunea în informarea publicată de Institutul Naţional de Sănătate Publică, a apărut exclusiv într-o regiune izolată din Republi

Reacțiile politicienilor români după aderarea la spațiul Schengen terestru: „Un gest de dreptate”

HotNews acum 30 minute
Mai mulți politicieni au reacționat, joi, și au salutat aderarea deplină a României la spațiul Schengen ca „un gest de dreptate” și „o decizie meritată” „România a îndeplinit condițiile tehnice de 12 ani să intre în Schengen! Votul de azi e un gest

(P) Kaizen Gaming: În prima linie a acțiunii din fotbal, prin parteneriatul recent cu UEFA Europa League și UEFA Conference League

Gandul acum 40 minute
Sponsorul oficial al UEFA Europa League și UEFA Conference League sărbătorește noul început al fotbalului european UEFA Europa League și UEFA Conference League sunt în plină desfășurare și câteva meciuri fantastice deja au avut loc, acțiunea devenin

CNA a decis întreruperea emisiei Realitatea PLUS

Wall-Street.ro acum 2 ore
Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a decis întreruperea emisiei Realitatea în seara zilei joi, 12 noiembrie, începând cu ora 19.00, din cauza încălcări grave ale legislației audiovizuale. Știre în actualizare ”Consiliul Național al Audioviz

OMV a rupt contractul cu Gazprom

Adevarul acum 2 ore
OMV a rupt contractul pe termen lung de livrare de gaze, încheiat cu compania rusească Gazprom Export, o subsidiară a grupului Gazprom, din cauza "mai multor încălcări fundamentale ale contractului".

(P) Carmistin The Food Company deschide cea de-a doua fermă de păsări ouătoare BIO și crește cu 50% capacitățile de producție

Gandul acum o ora
Carmistin The Food Company a inaugurat o nouă fermă de păsări ouătoare BIO, în comuna Viișoara, jud. Teleorman, având în plan, în această etapă, creșterea capacităților de producție cu 50%. Întinsă pe o suprafață de peste 9 hectare teren BIO, noua f

Fostul director general al CAS Maramureş, trimis în judecată de DNA pentru luare de mită în formă continuată / E acuzat că ar fi primit bani pentru a favoriza anumite firme la încheierea de contracte cu instituţia pe care o conducea

News.ro acum o ora
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au trimis-o în judecată pe Carmen Eleonora Prodan, fost director general al Casei de Asigurări de Sănătate Maramureş, pentru comiterea infracţiunii de luare de mită în formă continuată (9 acte materiale).

Grindeanu, după aderarea completă la Spațiul Schengen: "Timpii de staționare în frontiere se reduc cu 30 de minute pentru fiecare tren"

Ziare.com acum 29 minute
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat joi, 12 decembrie, ce impact va avea aderarea completă în spațiul Schengen asupra transportului feroviar. România intră în spațiul Schengen terestru de la 1 ianuarie 2025, iar asta va reduce simț

Vremea

București
acum

joi

3°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-1°/5°
dum.

2°/6°
Iasi
acum

joi

-0°/3°
vin.

-3°/2°
sâm.

-4°/3°
dum.

-0°/5°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
dum.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/3°
dum.

-1°/4°
Timisoara
acum

joi

-0°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

0°/3°
dum.

1°/5°