Convorbire cu baroana Emma NICHOLSON OF WINTERBOURNE

Pe măsură ce integrarea europeană se transformă dintr-o aspiraţie într-o realitate, ţările din centrul şi răsăritul Europei sînt obligate să măsoare în termeni concreţi distanţa care le separă de atingerea obiectivelor lor. Nimeni nu ţine un discurs antieuropean, dar sentimentul este că dacă unele bariere vor fi depăşite, vor apărea altele care îi vor ţine pe solicitanţi tot în faţa porţii. Cum răspundeţi acestei stări de spirit difuze care alimentează pasivitatea şi neîncrederea? Procesul integrării unui număr crescut de noi state membre în Uniunea Europeană implică o reevaluare a realizărilor trecute, precum şi a formei şi obiectivelor viitoare ale Uniunii. Pentru unii dintre noi, incluzîndu-mă şi pe mine în această categorie, acest proces de lărgire reprezintă o perspectivă foarte atrăgătoare. Pentru alţii, ea reflectă mai degrabă un proces destabilizant. În ceea ce mă priveşte, consider revizuirea profundă a Europei zilelor noastre ca fiind vitală pentru sănătatea viitoare a acestui organism viu, în continuă creştere şi dezvoltare. Dacă ar fi să lărgim frontierele Uniunii într-un mod necontrolat, fără o reevaluare sistematică, unele elemente ale Uniunii care erau perfect operaţionale pentru 15 state membre, s-ar putea să nu mai facă faţă în mod eficient cerinţelor unei Europe mărite şi să nu mai poată produce rezultatele scontate. Expansiunea reprezintă întotdeauna testul cu acid al supravieţuirii oricărei organizaţii - probabil motivul pentru care majoritatea firmelor rămîn de mărime mică sau mijlocie. E foarte dificil să creşti în mod eficient, înţelegînd prin aceasta o lărgire fără pierderea spiritului original al organizaţiei. Dimpotrivă, e infinit mai uşor să sporeşti în dimensiuni printr-un proces exclusiv mecanic, din care viziunea şi vitalitatea au fost excluse. Piatra de temelie a Uniunii E