Despre caii care galopează Sînt un cititor destul de constant al domnului Adar Darian, căruia de multe ori i-am apreciat talentul portretistic, inventivitatea de a scoate în evidenţă ceea ce poate părea banal şi poveştile pe care le împărtăşeşte. De multe ori, am observat că cei cu un acut simţ critic al diferenţelor nu concretizează judecăţile lor. Astfel, se pierde cîte ceva la fiecare astfel de persoană. Domnul Adar Darian face parte din categoria celor care îşi exprimă viziunile. Articolul domniei sale din numărul 384 intitulat "Caii galopează, galopează" are o logică bine construită: începutului îi corespunde ireproşabilul final revoltat. Mi-aş permite să amendez cîteva din afirmaţiile domniei sale din interiorul articolului, pe care le consider inexacte. Tradiţia democratică s-a încercat a fi construită în România încă de la începuturile fiinţării statului modern român şi, în mare măsură, s-a reuşit, Regatul Român fiind o democraţie destul de funcţională pînă în 1930 (anul revenirii lui Carol al II-lea) sau 1938 (anul instaurării regimului autoritar carlist - în 1937 au avut loc alegeri pierdute de guvernul care le organiza, semn al democraţiei...). V-aş ruga să nu absolutizaţi marile democraţii vestice care au avut (chiar şi ele) numeroase sincope (Germania, Spania, Italia, Franţa lui Petain etc.). Dar, în fond, depinde ce se înţelege prin democraţie? Principala caracteristică a regimurilor democratice (nu neapărat parlamentare) o constituie alternanţa non-violentă la putere. Aceasta s-a întîmplat cu regularitate între 1866-1938, spre deosebire de alte state din regiune care au cunoscut violenţe interne cu tentă de război civil (Iugoslavia, Grecia, după pierderea războiului cu Turcia kemalistă, Bulgaria în 1923, Ungaria sfaturilor din 1919 etc.). Fără a ne văicări sau a da vina pe alţii, zona geo-politică în care este situată România este una instabilă,