Doamnele si domnii arici. Stimata redactie,. Fara veleitati literare, va trimit si eu aceasta relatare din lumea animalelor:. Povestea mea incepe in anul 1998. Eram de cateva luni bune somera. Aveam 40 de ani si usile mi se inchideau una cate una in fata. Era una dintre cele mai toride veri. Baiatul...
Doamnele si domnii arici
Stimata redactie,
Fara veleitati literare, va trimit si eu aceasta relatare din lumea animalelor:
Povestea mea incepe in anul 1998. Eram de cateva luni bune somera. Aveam 40 de ani si usile mi se inchideau una cate una in fata. Era una dintre cele mai toride veri. Baiatul meu m-a rugat: "Hai sa scapam de caldura la munte!". Am ajuns la Busteni multumita "sponsorului" nostru, sotul meu. Nu o cunosteam dinainte pe gazda, d-na Enache, o bucovineanca tipica, stabilita de la Radauti tocmai aici, dupa sotul ei, fost mester la Fabrica de hartie. O casa mica, urcata pe un tapsan retras de la strada care ducea spre Caminul Alpin.
A fost una dintre cele mai ciudate veri: toata lumea umbla in maneca scurta, turistii in sorturi, ca la mare. Cald, mult prea cald. Dar seara... Intr-o liniste deplina, doar trenurile care treceau spre Ardeal, unul dupa altul, dupa ora noua, ne aminteau ca lumea noastra din tot restul anului e aproape. Si cand trenurile taceau, apareau ei, doamnele si domnii arici. Prin tufele de galbenele, printre gladiole si craite, fosneau in linistea si intunericul noptii. Bucuresteni fiind, ne-am gandit: doamna are sobolani! Baiatul meu, cu curiozitatea celor zece ani ai lui, a descoperit adevarul: ghemuri de diferite dimensiuni traversau curtea ierboasa la inceput tematori, ascunsi printre plante, pe sub gardul vecinilor, printr-o poiata unde nici o pasare nu se scandaliza. Urmarindu-i, am aflat ca-si aveau culcus sub magazia de lemne. Cred ca nu exista copil caruia sa-i ajunga sa-i spui, ca la "Zoo"
