Nicolae Manolescu, Alexandru Paleologu, D.C. Mihailescu, Alex. Stefanescu, Gabriel Liiceanu, Horia Patapievici, Virgil Nemoianu, Dorin Tudoran1, altii pe care nu am ajuns sa-i numesc, iata deja o categorie, o serie, un front: frontul anti-multiculturalist. Cei numiti, aproape toti cu un prestigiu cultural cistigat inainte de 1989, aproape toti ideologi ai „rezistentei prin cultura“, au fost asociati, dupa 1989, mai ales revistelor 22 sau Romaniei literare unde, totusi, au evitat in textele lor detaliile conceptiilor sociale. Lucrurile s-au schimbat semnificativ, la sfirsitul decadei. Vedem astazi o interesanta solidaritate culturala a unui grup care cuprinde cel putin doua generatii, impotriva unor atitudini si concepte ce tin de strategii socio-culturale cu o logica foarte tehnica, precum „actiunea afirmativa“, „corectitudinea politica“, „multiculturalismul“. Tendinta a creat „vedete“ de o zi – cazul lui Ovidiu Hurduzeu, publicitat de Romania literara – sau aliante cu un tip de discurs de ordin mai curind subcultural – vezi articolele absolut antologice ale lui Cristian Tudor Popescu2 – avind de multe ori, drept corolar, anti-americanismul. Punerea acestor atitudini sub semnul unei Americi degradate si amenintatoare este de multe ori nedisimulata: „Nu cumva in chiar inima acestui sistem de libertati sal Americiit exista o nebunie la pinda si un terorism subtil care scot la lumina schemele grotesti ale unei dictaturi intelectuale nebanuite?… Privind la semnele acestui cutremur al intregii societati americane, individul afla din nou ca nu e infailibil“. Acestea sint cuvinte pe care Gabriel Liiceanu le-a pus pe coperta de prezentare a volumului lui Edward Behr, O America infricosatoare (Humanitas, 1999), volum cu mare succes de casa, un alt „aport“ al Editurii Humanitas – alaturi de voga creata in jurul irationalistilor si al nationalistilor interbelici – la stimularea