Sankt-Petersburg/Peterburg, cum ii spun rusii, e un oras al paradoxurilor de tot soiul. Numele i-a fost schimbat, prin referendum, in 1991. Dar nu Petru cel Mare e figura centrala a urbei, ci V.I. Lenin, cel care are aici peste 100 de statui. Cumplita amintire a orasului tinut sub asediu, in timpul celui de-al doilea razboi mondial, e inca puternica. La fel lungile decenii de comunism. Hotelul Oktyabriskaia, unde stam, e o cladire imensa. Ocupa o strada. De la intrare pina in camera sint patru filtre: unul chiar la usa hotelului, unde seful pazei pare un fost ofiter KGB sau un fost luptator in razboiul din Afganistan, al doilea e la receptia de la parter, al treilea e la receptia de la etaj, unde primim indicatii pretioase pentru al patrulea, unde, in fine, capatam si cheia.

La fiecare etaj sint restaurante si magazine si restaurante dar senzatia de apasare nu poate fi depasita cu usurinta. Orasul e de o frumusete stranie. Maretia si eleganta se amesteca cu saracia. Cladiri superbe nu au mai fost renovate cine stie de cind. Chiar Palatul de iarna, situat intr-o piata superba, e intr-o stare de decadere evidenta. La Tarskoe Selo, in afara orasului, vedem una dintre resedintele imparatesti. Constructia a inceput pe vremea Ecaterinei I. In timpul razboiului al doilea mondial, palatul a fost distrus in intregime, pentru ca apoi sa fie refacut cu migala. Vedem 22 de incaperi din aripa centrala. Senzatia de opulenta e sufocanta. Interioarele sint toate aurite, cu un amestec de stiluri extravagant. Bogatia si puterea sint exteriorizate, afisate cu patos. Dintre cele 22 de camere refacute, cea mai cautata e „the amber room“. Interiorul e captusit cu un mozaic de chihlimbar, intarit, si el, cu sculpturi aurite.

La iesire, autobuzul nostru e de negasit. Pina la urma, solutia e un microbuz al unei televiziuni moscovite venita sa faca un film despre Lit