Nimeni nu e profet in propria tara. Mai explicit demonstrata si mai dramatic confirmata si asumata ca de conditia de exilat, aceasta straveche axioma se pare ca nu poate fi. Dar reversul conditiei de exilat presupune si o alta, intr-o anumita masura regretabila dimensiune, la care acum asistam cu asupra de masura: dupa ce nenorocirile propriului popor se vor fi consumat, iar istoria acestuia isi va fi reintrat in matca, oameni cindva intelepti, cu neindoielnice merite in normalizarea destinului tarii lor, manifesta o opacitate stranie fata de realitatea care le-o ia inainte. Soljenitin – poate ca dizidentul cel mai ilustru – exemplifica din plin inadecvarea de discurs si de raportare la noile evenimente din Rusia, a carei decadere o deplinge acum cu patos nationalist si prin apelul la valori de mult si ireversibil epuizate. Pentru a doua oara, dar in cu totul alte conditii decit cele care i-au adus cindva faima, el devine un neinteles in propria tara...

„O mare nenorocire poarta la inceput vesmintele fericirii“

Aleksandr Isaevici Soljenitin nu mai apare aproape deloc in public. Iar dupa ce emisiunea al carui moderator era a fost eliminata din grila de programe a postului national de televiziune RTR, scriitorul a disparut cu totul si de pe ecranele tv. Reputatul prozator, intors acasa in 1994 dintr-o emigratie fortata, unde se pricopsise cu apelativul „exilatul vermontez“, a devenit la putin timp dupa reintoarcerea in patrie „un exilat moscovit“. O claustrare deloc benevola si numai in aparenta autoimpusa.

Retragerea din viata publica a laureatului premiului Nobel se explica prin indiferenta manifestata de oficialitati fata de recomandarile scriitorului privind administrarea actuala a Rusiei. Incontestabil, ar mai fi la mijloc si lipsa de rezonanta, ignorarea constanta a criticii dure si aspre, formulate de scriitor la adresa po