Simona Popescu relata într-un articol cîteva cuvinte sugestive ale poetului Gellu Naum: "Au scris despre mine unii, alţii... Mă numesc "ilustru poet" prin reviste. N-au înţeles şi nu înţeleg nimic." O afirmaţie crudă, dar adevărată. Cînd vine vorba de Gellu Naum toată lumea este de acord: un poet extraordinar, un destin literar excepţional etc. Însă de aici vine imediat o întrebare firească: cum se face că o antologie de proză a poetului, publicată anul trecut, trece neobservată, nesemnalată în nici un fel în presă culturală românească? Este vorba despre Întrebătorul, volum apărut în condiţii grafice excelente la Editura Eminescu, cuprinzînd celebrul roman Zenobia (1985), Medium (1945) şi Poetizaţi, poetizaţi... (1970). Aşadar nu o simplă reeditare, ci un regal prozastic într-o singură carte.

Într-un cuvînt adresat cititorului (scris în 1969), Gellu Naum îşi exprimă clar atitudinea faţă de proză: "I-aş spune cititorului că, datorită pesemne structurii mele intime, cristalizarea lentă a prozei nu m-a atras niciodată prea mult. În plus, poezia (înţeleasă înainte de orice ca mod de viaţă) mi-a anihilat a priori avantajele oricărei premeditări." Suprarealismul din Zenobia este un atac programatic împotriva "premeditării": imagini surprinzătoare, ruperea oricărui fir epic, reflecţii necamuflate chiar asupra prozei pe care o citim etc. Interesantă este şi latura biografică a "romanului". Într-un interviu realizat de James Brook, poetul sublinia importanţa acestei componente: "povestea" Zenobiei este povestea unei vieţi sub comunism. Poezia ca mod de viaţă intervine şi în fluxul prozei; romanul este scris ca o biografie în care pasaje de confesiune poetică ("În ceea ce mă priveşte, un înverşunat fanatism poetic (marea capcană a vieţii mele) îmi agrava blocajul săpînd tot mai adînc prăpastia dintre mine şi puţinii poeţi pe care i-aş fi putut iubi") stau alături