Un nou sport naţional i-a scos din minţi pe români: alergătura după primul-ministru. Isteria e generală: nu întâlneşti vecin, nu dai peste cunoscut care să nu te chestioneze: "Ei, ce premier o să avem la toamnă?" Nu ştiu cine a avut ideea să dea cu bâta în baltă, însă e greu de crezut că o farsă mai grosolană ar fi putut isca mai multe valuri. în ciuda tuturor prevederilor constituţionale, în ciuda logicii şi a bunului simţ, actorii vieţii publice se joacă de-a oracolul, încercând să afle, cu o clipă mai devreme, cine va ajunge preşedinte, dar mai ales ce premier va numi acesta.
Speculaţiile pleacă de la o mică escrocherie, pe jumătate sentimentală, pe jumătate politică. Ele-şi au originea în viziunea paternalistă asupra funcţiei prezidenţiale. Conform acestor prezumţii, preşedintele României e în continuare Nicolae Ceauşescu, stăpânul absolut al ţării, care numeşte premierul indiferent de rezultatul real al alegerilor! Cum poate cineva să înghită astfel de gogoaşe, mi-e peste putinţă să pricep! Nu întâmplător, diversiunea a pornit dinspre candidaţii ce par să aibă primele trei şanse la prezidenţiale. Iar dintre toţi, cel mai vivace e candidatul cu şansele cele mai mici, Emil Constantinescu!
Alergătura după premieri-minune - deocamdată, doi la număr - e dovada cea mai clară a falimentului partidelor politice din România. Conglomerate de interese, de găşti şi de mafii, ele şi-au epuizat, în zece ani de retorică cinică şi tâlhării programate matematic, toate mesajele. Miza pe "tehnicieni providenţiali" traduce refuzul plin de năduf al electoratului de a-şi mai da votul unor inşi incapabili să facă altceva decât să mintă, să înşele şi să se ţină de intrigi mărunte. Printr-un paradox posibil numai la noi, soluţiile politice la criza României sunt văzute înafara spaţiului politic! Un lucru de-o gravitate colosală.
Nu şmecheria candidaţilor la pr
