Tare mă tem că, prezentînd cititorilor cartea Adorabila româncă, autoare Isidore Isou, intru pe teritoriul Ioanei Părvulescu, fără să am însă nici răbdarea, nici umorul şi nici priceperea ei în domeniul producţiilor paşoptiste. Deşi e scrisă de o contemporană, asociată orientărilor romaneşti avangardiste din prima parte a secolului, Adorabila româncă are acel melanj de ridicol, naivitate, umor involuntar, patetism, amatorism şi sentimentalism caracteristice în bună măsură textelor literare care au văzut lumina tiparului în Romania secolului trecut. Nu aş fi dus, probabil, niciodată pînă la capăt lectura acestei cărţi dacă nu aş fi fost cumva prizoniera caniculei, departe de casă, într-un lung sfîrşit de săptămînă fără nimic altceva mai bun de făcut şi cu Adorabila româncă drept singura carte la îndemînă. Aşa că, mai stupefiată de atîta naivitate, mai iritată de atîta amatorism, mai înduioşată de vagi puseuri de umor, am citit pînă la ultima pagină povestea frumoasei Catinca, cea născută într-o mahala a Botoşanilor şi ajunsă, graţie nurilor şi ambiţiei, soţia unui bărbat de vază, la Paris.

Îl scutesc pe cititor de un rezumat al romanului. Cine-a citit o carte din această categorie (a romanţului ieftin), se cheamă că le-a citit pe toate. Iubire, trădare, speranţe înşelate, răsturnări spectaculoase, iar iubire, iar trădare, tot aşa pînă la deznodămîntul fericit şi obligatoriu cît mai ilogic (conform unei cît de minimale logici a naraţiunii pe care să fi izbutit a o pricepe pe parcurs). Nu lipseşte nici Introducerea în care povestitorul îşi asigură cititorii că aceasta este o poveste adevărată, că eroina a existat în realitate, ea fiind "fiinţa cea mai uluitoare" pe care a dat-o vreodată Botoşaniul, cel puţin după ştiinţa autoarei (asta cînd se ştie bine că la Botoşani s-au născut cîţiva poeţi "şi chiar un vestit general roman mort pe cîmpul de bătălie", cum