Dante era de o statură mijlocie şi, când ajunse în puterea vârstei, mergea puţin adus de spate. în mişcările lui se întipăreau gravitatea şi blândeţea; era îmbrăcat mereu într-un postav destul de ales, gătit cum se cuvenea la anii săi. Avea obrazul larg, nasul coroiat, ochii mai mult mari decât mici, bărbia prelungă, buza de jos muşca din cea de sus. Avea tenul brun, barba şi părul des, negru şi creţ: figura îi era melancolică şi gânditoare. în felul său de a fi public şi domestic, era reţinut şi modest, mai mult decât oricare, curtenitor şi urban. Mânca şi bea puţin şi întotdeauna la ceasuri orânduite; lăuda mâncărurile delicate şi se hrănea din mâncăruri obişnuite... Vorbea rar, şi numai când era întrebat, totuşi, când trebuia, devenea foarte elocvent, cu o rostire deosebită şi promptă.

(Boccaccio: Viaţa lui Dante)

Oricărui nobil suflet

Oricărui nobil suflet iubitor

căruia-i vin cu spusa-mi înainte,

să-mi zică de aceasta, ce-are-n minte,

salut întru stăpânul său, Amor.

Deja trecuse ceasul trei din taina

vremii ce-i dată stelei lucitoare,

când fără veste Zeul îmi apare,

de el de-mi amintesc m-apucă spaima.

Voios părea Amor ţinând în mână

inima-mi, iar în braţe purta-n pânză

de-altar, dormind, doamna-mi înfăşurată.

Şi o trezi, din inima-mi ce-ngână

văpăi, cu frică o hrăni, ascunsă;

văzui că pleacă-n lacrimi deodată.

Pe calea lui Amor, voi, cei umblaţi

Pe calea lui Amor, voi, cei umblaţi,

priviţi-mă rămaşi pe loc,

durere ca a mea nu mai aflaţi;

primiţi-mă-n auz, vă rog,

apoi închipuiţi-vă aceea,

oricărui chin sunt cămara şi cheia.

Amor, nu prin puţina-mi bunătate,

ci prin a sa nobleţe,

mă puse-n viaţă de-aşa suavitate,

încât în