Mahalaua de azi pe mâine e un volum de versuri apărut la Editura Vinea care îi adăposteşte între copertele sale pe Traian Coşovei, un optzecist cunoscut, şi pe un tânăr nouăzecist încă indecis, pe nume Dan Mircea Cipariu. Formula aceasta de publicare, în maniera anilor '80 face cartea interesantă ca substanţă, dar şi atrage atenţia asupra diferenţelor de stil şi nu în ultimul rând de experienţa poetică între cei doi autori, evidentă mai ales în repetiţiile uneori redundante din poemele tânărului nouăzecist. Totuşi Dan Mircea Cipariu scrie dezinvolt, fără complexe şi cu talent despre lumea prozaică şi nostimă, alteori tragică şi absurdă din Vatra Luminoasă, versuri ce respiră romantism suav, ca în poemul de iubire dedicat Aidei: "o clipă de abundenţă a fiinţei/ reînnoite de pulberile senine ale primăverii/ pe spinarea viselor iubito/ în rochiţa tandreţii de vata de zahăr", dar şi ironie, şi deriziunea banalităţii: "aici e necesar/ să ai nume leafa nevasta/ niciodată câine tobe metafizice/ poeme balcoane ermetice". Într-un univers citadin, uneori alienant care îţi dă senzaţia că "apocalipsa s-a inventat în vatra luminoasă", un spaţiu în care poetul vede un "sânge mai dens decât infernul" şi în care omul se va fi transformat "demult în şarpe de oţel", sentimentele se şi sufocă dar şi explodează între lucruri şi iluzii pe care poetul le transfigurează.

Înhăitarea cu fripţii a lui T. Coşovei respiră un şi mai muşcător cinism şi dezgust citadin, sunt versuri în care moartea şi îmbătrânirea îşi bat joc de "viaţa asta luată la palme", "făcută din jeguri de fetru", o simplă "viaţă de bloc, noroc de prostie: şunci şi destine de porc/ viaţa pe cancioc şi mistrie/ meserie care se sparge în zidire de viu şi de morţi".

Băşcălia balcanică şi umorul negru, duritatea şi tragismul cuvintelor se traduc în imagini ale prozaismului şi banalităţii alienante, imagini ce