Consideraţiile din editorialul meu precedent referitoare la marginalizarea literaturii în comportamentul cultural actual nu-şi propuneau, dincolo de vagul lor caracter nostalgic, să insiste asupra rolului foarte important pe care literatura îl mai poate juca în societatea contemporană. Dacă revin asupra problemei, astăzi, este pentru că am citit un studiu extrem de interesant al lui Virgil Nemoianu din Vatra (3, 2000), tradus de Alexandru Vlad, şi care a fost la origine o prelegere ţinută la mai multe universităţi americane (şi nu numai) între 1993 şi 1995. Intitulat, cel puţin în versiunea românească, Globalism, multiculturalism şi literatură comparată, studiul face o incursiune în istoria - antagonică, dar şi interferentă - a primelor două concepte din titlu, urmărind, la capătul ei, să marcheze însemnătatea pe care literatura (îndeosebi cea comparată) şi-o menţine în modelarea conştiinţei şi comportamentului oamenilor de la răscrucea de secole şi milenii la care ne aflăm.

"Ceea ce este caracteristic literaturii, scrie Nemoianu, în opoziţie cu tradiţiile discursului religios sau socio-politic, precum şi cu ale celui ştiinţific, este faptul că o parte a identităţii constitutive şi definitorii a tradiţiei literare este interacţiunea multiplicităţilor". Cu alte cuvinte, abundenţa de sensuri şi nuanţe, contradicţiile, ambiguităţile, indeterminarea discursului literar fac din el un factor de influenţă net diferit şi superior celui exercitat de toate celelalte discursuri amintite. "Mai mult decît atît, adaugă Nemoianu, literatura, cel puţin în Occident, a arătat pe parcursul a zeci de secole că tema ei centrală nu este cu osebire conservarea unei tradiţii fixe, ci înregistrarea unei tradiţii a schimbării." Ba chiar şi modurile în care literatura însăşi s-a schimbat şi probabil se va mai schimba pot fi relevante pentru istoria generală. A existat mereu în epo