Directia pentru Protectia Copilului hraneste cu 558 de guri mai putin decit acum trei ani. Cei mai multi tineri au plecat din leagane la parintii de profesie, au revenit la parintii naturali sau au fost infiati de romani si straini Irinuca Moldoveanu Paduraru Melinte are doar trei ani si traieste intr-o familie. Nu linga parintii naturali, pe care nu i-a cunoscut niciodata, ci alaturi de familia adoptiva, in comuna Lilieci. A stat in leagan putin timp si a avut marele noroc de a nu se "contamina" de raul pe care toata lumea il asociaza orfelinatelor. Acum, parintii se bucura de fiecare zimbet al ei si ii multumesc lui Dumnezeu ca le-a dat un copil, pe care ei, din probleme de sanatate, nu l-au putut avea niciodata. Protectia copilului este cu siguranta unicul domeniu in care a avut loc o reforma reala. Cel putin la Bacau, lucrurile s-au schimbat foarte mult in bine. Casele de copii merg spre lichidare, urminda sa se transforme in centre de prevenire a abandonului sau specializate pentru copiii cu probleme. Ele au ramas cu foarte putini copii, pentru ca s-a inteles la timp ca sistemul e gresit. Au mai existat parinti care si-au abandonat copiii, insa cei mici n-au mai fost lasati sa zaca ani in sir in aceste unitati. In timp scurt, ei au fost incredintati la familii sau au fost dirijati spre centre organizatiile neguvernamentale provenite din Occident, pentru care protectia celor mici insemna altceva. Situatia trebuie apreciata cu atit mai mult, cu cit s-a plecat la drum cu orfanii aceia flaminzi, bubosi, bolnavi de SIDA si oligofreni, ale caror imagini au facut inconjurul lumii. Bagati la gramada in camere cu gratii la geamuri, ce semanau mai degraba cu temnite decit cu locuri din care ar fi trebuit sa plece in lume oameni sanatosi si utili pentru societate. Solutia - parintii de profesie In 1998, cind a inceput reforma sistemului de protectie a copilului, nu putini