Mesajul a fost trimis. Multumesc!

S-a pus cruce peste privatizarea TEPRO

Publicat in Ziarul de Iasi, vineri 14 iulie 2000 · ·

Curtea de Apel Iasi a dat, in premiera, o sentinta naucitoare: contractul de privatizare a firmei TEPRO este nul. Adica cehii de la "Zelezarny Veseli" trebuie sa-si faca bagajele, daca recursul la Curtea Suprema va fi respins. Actiunea in instanta a fost initiata de Asociatia salariatilor, invocindu-se, printre altele, faptul ca la privatizarea TEPRO nu a fost respectata legea, care cere ca in contractul de vinzare-cumparare sa fie cuprinse clauze referitoare la soarta salariatilor. Legea spune clar (Ordonanta de Urgenta 48/97) ca neincluderea acestor clauze atrage nulitatea contractului. Adica salariatii au atacat contractul la temeliile lui, lovind si in FPS si in "Zelezarny Veseli". FPS ar vrea sa rupa contractul cu "Zelezarny Veseli", dar nu in acest mod, deoarece ar trebui sa le returneze cehilor cele 3 milioane de dolari pe care le-au platit initial. Din acest motiv, FPS a anuntat ca va face recurs. Acelasi lucru vor face, probabil, si cehii. Intr-un articol al contractului de privatizare au fost incluse totusi referiri la obligatia TEPRO de a respecta contractul colectiv si individual de munca. Ramine ca judecatorii Curtii Supreme de Justitie sa decida. Daca va fi mentinuta decizia de la Iasi, un contract de 8 milioane de dolari (daca luam in calcul si investitiile de aproape 5 milioane de dolari) va fi anulat. De fapt, mai mult decit aceste milioane de dolari, conteaza imaginea tarii in ochii investitorilor straini. Investitori care nu mai stiu ce sa inteleaga din toata bulibaseala legislativa de la noi. Cea care a adus vestea buna angajatilor de la TEPRO a fost avocata Viorica Tomescu, de altfel una din aparatoarele intereselor lor. Victoria salariatilor a fost anuntata in jurul orelor 10,00, holul Palatului de Justitie fiind umplut de uralele de bucurie, sarutari si stringeri de mina. Cei aproximativ 30-40 de muncitori au inceput sa discute aprins de reusit

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorana Cîrstea, parcurs excelent: S-a calificat în semifinale la WTA Iași

G4Media acum 53 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Sorana Cîrstea s-a calificat vineri în semifinalele turneului WTA de categorie 250 de la Iași. Sportiva din România a trecut clar, scor 6-1, 6-4, de Maria Lourdes Carle. Urmărește cele mai noi produc

VIDEO Vizită oficială la Berlin. Președintele României, Nicușor Dan, se întâlnește cu omologul german și cancelarul federal

Ziua Constanta acum 59 minute
Președintele României, Nicușor Dan, efectuează astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Federală Germania. Președintele României, Nicușor Dan, efectuează astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Federa

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 8 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

Ministrul Transporturilor: Un constructor român a câştigat, astăzi, contractul pentru proiectarea şi execuţia celui mai dificil lot al Autostrăzii Unirii, Lotul Grinţieş-Pipirig / Are o valoare de aproape 6 miliarde lei

News.ro acum o ora
Ministrul Transporturilor, Ciprian Şerban, anunţă că un constructor român a câştigat, vineri, contractul pentru proiectarea şi execuţia celui mai dificil lot al Autostrăzii Unirii, Lotul Grinţieş-Pipirig, care tranzitează judeţul Neamţ, face parte d

Nicu Ștefănuță atrage atenția cu privire la banii europeni: „Este cel mai bănos tren din istoria României”

Gandul acum 53 minute
Vicepreședintele Parlamentului European Nicu Ștefănuță a declarat, într-o intervenție, că una din problemele cu care se confruntă România în procesul de absorbție a fondurilor europene este centralizarea excesivă. „Pentru că o mare probleme în Român

VIDEO MAE, atenționare de călătorie pentru Franța: Incendiu de vegetație de proporții la Martigues. Focul se extinde rapid

HotNews acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în Franța că joi seară, 17 iulie, s-a declanşat la Martigues (40 km de Marsilia), regiunea Bouches-du-Rhone, un incendiu de vegetaţie care se ex

Serviciile secrete nu s-au implicat suficient în problema anulării alegerilor din decembrie 2024, spune Nicușor Dan

HotNews acum 2 ore
Aflat într-o vizită în Germania, președintele României a oferit un interviu publicației Frankfurter Allgemeine Zeitung. Nicușor Dan a spus că intenționează să numească în fruntea serviciilor secrete două persoane care să nu provină nici din servicii

Reacția Kremlinului la noul pachet de sancțiuni al UE: „O armă cu două tăișuri”

HotNews acum 2 ore
Kremlinul a afirmat vineri că va face tot posibilul pentru a „minimiza” consecințele sancțiunilor europene abia anunțate, susținând că acestea vor avea „efecte negative” asupra țărilor care le-au impus, transmite France Presse. „Desigur, va trebui s

Mihaela Rădulescu a recunoscut de ce Felix Baumgartner nu a vrut copii niciodată. Explicația i s-a părut logică

Cancan acum o ora
Mihaela Rădulescu trăiește una dintre cele mai dureroase perioade ale vieții sale, după ce și-a pierdut partenerul de peste un deceniu, celebrul sportiv austriac Felix Baumgartner. Cei doi formau un cuplu de aproape 12 ani, iar povestea lor de iubir

Grădina Zoologică Bucureşti se închide temporar, după furtuna de joi. Când se redeschide

HotNews acum 2 ore
Grădina Zoologică București se închide timp de trei zile după ce a suferit pagube în urma furtunii puternice de joi din București, informează Primăria Capitalei. „Grădina Zoologică București a suferit mai multe pagube, motiv pentru care s-a decis în

Vremea

București
acum

29°
vin.

15°/29°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

20°
vin.

15°/22°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

25°
vin.

13°/25°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°