Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Toate dosarele celor care solicita case de la Primarie vor fi reevaluate

Publicat in Ziarul de Iasi, sâmbătă 15 iulie 2000 ·

Punctajele obtinute de solicitanti vor fi afisate la Casa Casatoriilor in maximum 15 zile de la aprobarea de catre consilierii locali a noilor criterii Comisia 4 a Consiliului Local a finalizat noile criterii in baza carora se vor acorda locuinte sociale. Acestea urmeaza da fie aprobate in sedinta CL de joia viitoare, pentru ca apoi, in termen de doua saptamini, sa se intocmeasca punctajul pentru fiecare din cei care solicita case. Dupa cum ne-a declarat viceprimarul Lucian Podlati, la Primaria Galati sint depuse 680 de cereri pentru locuinte sociale, in conditiile in care la ora actuala exista doar 80 de apartamente cu aceasta destinatie. Dupa cum se stie, primarul Dumitru Nicolae a prezentat, in prima sedinta de lucru a noului Consiliu Local, proiecte de hotarire referitoare la achizitionarea de locuinte sociale, elaborarea unor noi criterii de acordare a acestora si formarea unei comisii de stabilire a punctajelor pentru fiecare solicitant. Viceprimarul Podlati ne-a declarat ca s-a stabilit deja o lista cuprinzind 29 de criterii si punctajele aferente acestora, document care va mai suferi in aceste zile unele modificari. In discutiile avute miercuri cu persoanele care faceau greva foamei pentru a obtine o casa, primarul Dumitru Nicolae a promis ca punctajele obtinute de solicitanti vor fi afisate la Casa Casatoriilor in maximum 15 zile de la aprobarea de catre consilierii locali a noilor criterii. Astfel, cei sapte membri ai comisiei numite de primar pentru analizarea dosarelor de locuinte sociale vor trebui sa lucreze zi si noapte pentru a reusi sa analizeze toate cele 680 de dosare. Ulterior, punctajele vor fi verificate, Consiliul Local fiind cel care va decide, in ultima instanta, cui ii vor reveni cele 80 de locuinte sociale ale Primariei. (Mirella AUR) Punctajele obtinute de solicitanti vor fi afisate la Casa Casatoriilor in maximum 15 zile de la aprobarea d

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum o ora
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

METEO Cod galben de inundaţii şi viituri pe râuri din mai multe judeţe, până la miezul nopţii

G4Media acum 26 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis o atenţionare de cod galben, valabilă, miercuri, pentru mai multe judeţe din ţară, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi p

Cod roşu de grindină şi vijelii în judeţele Iaşi şi Neamţ

BusinessMagazin acum 15 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis miercuri o avertizare cod roşu de vijelii şi grindină pentru mai multe localităţi din judeţele Neamţ şi Iaşi.

Rusia a atacat Ucraina în cursul nopţii cu sute de drone, lovind infrastructura energetică şi provocând victime

G4Media acum 26 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Rusia a atacat oraşe din toată Ucraina în timpul nopţii, cu sute de drone şi rachete, lovind infrastructura energetică şi provocând moartea a cel puţin trei pesoane şi rănirea altora, relatează agenț

Scenariu apocaliptic. Anastasiu: România risca un curs la 6 lei euro şi şomaj la 30-40%

Capital acum 19 minute
Cursul valutar și șomajul au fost în pericol major, avertizează vicepremierul Dragoș Anastasiu, dacă România nu adopta până pe 8 iulie pachetul de măsuri fiscale solicitat de Comisia Europeană.

Wizz Air, anunț de ULTIMĂ ORĂ! Compania suspendă zborurile către o destinație de lux, adorată de români, începând de la 1 septembrie 2025

Cancan acum 11 minute
Wizz Air face o schimbare majoră și renunță la zborurile către o destinație de lux apreciată de români. Compania low-cost din Europa a decis să se concentreze din nou pe piețele din Europa Centrală și de Est. Wizz Air este una dintre cele mai mari c

Schimbări majore în asigurările de sănătate: cine mai beneficiază de servicii medicale fără plata CASS din 1 septembrie

Adevarul acum 3 ore
De la 1 septembrie 2025, doar anumite categorii de persoane vor mai beneficia de asigurare medicală fără plata contribuției la sănătate (CASS).

Dolj: Un bărbat a fost reţinut pentru 24 de ore după ce a ameninţat un poliţist / Agentul fusese chemat deoarece bărbatul respectiv avea un conflict cu soţia sa

News.ro acum 2 ore
Un bărbat în vârstă de 46 de ani a fost reţinut de poliţiştii din Dolj pentru 24 ore, după ce a provocat un scandal şi s-a certat cu soţia sa, iar apoi l-a ameninţat pe poliţistul chemat să calmeze situaţia. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie

BNS: Efectul liberalizării preţurilor la energie şi al creşterii TVA va ridica rata inflaţiei la 10%, ceea ce va eroda semnificativ puterea de cumpărare a veniturilor populaţiei / Preţul la energie se va majora până la al şaptelea cel mai mare din UE

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Blocul Naţional Sindical publică, miercuri, studiul ”Creşterea costului vieţii şi sărăcia energetică în contextul (re)liberalizării pieţei energiei în România”, în care arată că efectul cumulat al li

Poliţia ungară a deschis un dosar penal împotriva Gretei Thunberg / Ar putea avea legătură cu participarea ei la marşul Budapest Pride

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Poliţia ungară a deschis un dosar penal împotriva activistei suedeze Greta Thunberg, aparent pentru participarea acesteia, la 28 iunie, la marşul Budapest Pride, care a avut loc în ciuda unei interdi

Vremea

București
acum

31°
mie.

20°/34°
joi

18°/31°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/32°
Iasi
acum

30°
mie.

19°/30°
joi

17°/29°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
Constanta
acum

32°
mie.

21°/37°
joi

19°/25°
vin.

18°/25°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

17°/31°
joi

14°/23°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/26°
Timisoara
acum

28°
mie.

20°/28°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

17°/33°