Cu sufletul in plina varaDucu Bertzi. "Muzica folk va supravietui chiar si in mileniul trei". - Ducu Bertzi, te rog sa ne prezinti o istorie sentimentala a chitarelor tale.. - Eu, de fapt, am inceput cu vioara, pe care am studiat-o cu sarguinta timp de opt ani. Dupa care am pus-o in cui si, sub impul...
Cu sufletul in plina varaDucu Bertzi
"Muzica folk va supravietui chiar si in mileniul trei"
- Ducu Bertzi, te rog sa ne prezinti o istorie sentimentala a chitarelor tale.
- Eu, de fapt, am inceput cu vioara, pe care am studiat-o cu sarguinta timp de opt ani. Dupa care am pus-o in cui si, sub impulsurile electrice ale adolescentei, am infiintat o trupa rock. (Cu folk-ul am inceput sa cochetez prin 1973.) Prima mea chitara a fost una electrica (doar de asa ceva aveam nevoie pentru a canta rock, nu?) si, pentru ca nu puteam sa mi-o cumpar, mi-am construit-o singur. De fapt, am aranjat sa ne faca (si mie, si colegilor mei de trupa, de atunci), la Combinatul de Prelucrarea Lemnului din Sighet corpurile chitarelor, la care noi am atasat dozele electrice. Daca suna? Suna, ca erau dozele bune, erau cehesti, numai ca erau al naibii de grele, ca erau de fag (mesterii de la combinat carora le comandaseram n-au inteles ca noi avem nevoie de niste chitare mai usoare), si erau atat de grele, ca ne rupeau gatul, iarnoi aveam doar vreo 16 ani pe-atunci. Dupa care a aparut prima chitara cumparata din magazin de la Sighet, pe care eu, adolescentul din Sighet, ca semn al atasamentului meu fata de fenomenul "flower-power" care se traia intens in America, am facut un desen psihedelic. Acesta reprezenta o floare, care pleca de jos, de la baza chitarei, pana sus, pe grif, si am pictat-o in alb si rosu. Chitara asta exista si acum, e in Bucuresti, i-am dat-o cadou celui mai bun prieten al meu, care intre timp a emigrat in Germania, dar chitara a lasat-o aici,
