Eseul de fata, inedit la noi, va aparea in curind intr-un volum de studii romanesti ale lui Ioan Petru CULIANU, asemeni celui despre Fantasmele erosului la Eminescu (vezi Observatorul cultural Nr. 15/06-12.06.2000) si celui despre Fantasmele fricii sau cum ajungi revolutionar de profesie, pe care-l vom publica intr-un numar urmator. In toate aceste „incercari de mitanaliza“, CULIANU s-a aratat puternic atras de Eminescu, in care vedea si el figura-cheie a culturii romane, dupa cum nota in eseul intitulat Fantasmele nihilismului la Eminescu (1980): „Se impune, pe planul eminescologiei, o Umwertung aller Werte, data fiind importanta asumata de Eminescu pentru constiinta nationala romaneasca – el fiind, in acelasi timp, Dante, Petrarca si Leopardi in cultura romana“,
Textele lui Ioan Petru CULIANU, puse la dispozitia Observatorului cultural de catre Tereza CULIANU-PETRESCU, vor aparea la Editura Nemira.
Intr-un manuscris al lui Eminescu1, exista citeva indicatii, defel banale, referitoare la mecanismul psihologic al vederii (Ochii. Iscoditorii firii. Naturforscher), ca moment din psihologia iubirii. Ceea ce nici macar Rosa del Conte, in cartea-i atit de profunda despre metafizica lui Eminescu, n-a observat, desi in alta parte ea gaseste admirabile apropieri intre gindirea poetului roman si unele texte ale Parintilor orientali, este ca pasajul – cel putin in parte – este copiat din Filocalia2. Ar insemna sa ni se rastalmaceasca insa cu totul intentiile daca ni s-ar atribui aceea – ridicola intre toate – de a voi sa ne clamam sus si tare descoperirea acestui amanunt fara importanta. El reprezinta cu toate astea un bun punct de plecare ca sa incercam a reconstitui traditia gindirii in care se plaseaza o parte a operei lui Eminescu – reconstituire, desigur, lacunara si numai indicativa.
Iata un fragment din cele doua texte (textul roma
