Starea de granita
Transferate dintr-o tara in alta – Romania si America, in Femeia in rosu, doua tari palimpsest, precum India si Anglia in Versetele satanice ale lui Salman Rushdie –, dar si dintr-o povestire in alta, fara ca aceasta migratie de nume sa instituie o coerenta epica, toate personajele lui Nedelciu traiesc cu fervoare starea de granita, „o granita miscatoare, una care se stringe, se stringe incet, pe nesimtite“ (Femeia in rosu, p. 128), incercuindu-le treptat. Daca cei trei autori, porniti in cautarea unor informatii despre „femeia in rosu“ sint cititori avizati, supersofisticati, imaginind in cele din urma un roman-palimpsest,1 Jenny, din Jenny sau balada preafrumoasei contopiste, este o citioare naiva, pasionata de literatura SF, pentru care orice lectura este identificare, uitare de sine si cufundare deplina in lumea cartii: „deschide iarasi cartea si se-afunda in unda riului cu apa violeta, un soare albastriu ii arde ceafa si-un tinar viu coboara din racheta“.
Cind presiunea realitatii va face imposibila alunecarea in teritoriul fictiunii, Jenny va incerca sa se sinucida pentru a regasi astfel calea catre „lumi din alte zari, cu planete si cu sori, cu plante de chihlimbar si cu pesteri de cristal“ unde „iar era copila si credea in feti-frumosi si patimea fila de fila, pierduta-n muntii cei stincosi, cu creste rosii de rubin de pe-o planeta fara nume, c-un soare vesnic cristalin pierdut in margine de lume“.
Morala acestei povestiri ar putea fi: „e periculos sa citesti o naratiune in acest fel, e o sinucidere mentala, o razbunare a fictiunii asupra cititorului care a crezut pe deplin in ea“. Formularea de mai sus ii apartine criticului Jason Wilson si nu se refera la textul lui Nedelciu, ci la o povestire a lui Julio Cortazar din 1959, Continuitatea parcurilor, in care un alt cititor, pierdut ca si Jenny in fictiune, e
