Joi 13 iulie, in Sala de Consiliu a Facultatii de Litere din Bucuresti, dupa ce s-au incheiat toate sesiunile de examene, licente si dizertatii de absolvire a masteratului, a avut loc sustinerea unei ultime teze de doctorat inaintea intrarii in vacanta. Cei patru pereti presarati cu portrete de mari profesori de altadata au vazut multe asemenea reuniuni academice, stiintifice in fond, protocolare in forma, unele de nivel inalt, altele mai modeste, nu putine de mare performanta. Acum, joia trecuta, titlul de doctor in filologie a fost obtinut cu o asemenea lucrare de excelenta si – pe deasupra – de catre un candidat iesit din comun: Gheorghe Craciun, prozator, eseist si – nu in ultimul rind – prieten si colaborator apropiat al Observatorului cultural.

Vasazica, un doctorand atipic din toate punctele de vedere. Intii – unul care nu mai e tocmai tinar (a implinit 50 de ani la inceputul lunii mai, dupa cum revista noastra a consemnat). Un scriitor – apoi – de prima mina, care n-avea nevoie de nici un titlu stiintific pentru a-si proba calitatile (doar cariera universitara – la Brasov, unde preda la Filologia infiintata in 1990 – il obliga sa-si includa si acest punct in cv). Drept urmare, el nu si-a scris teza cu sirguinta detasata a doctorandului obisnuit, nici cu pasiunea ingenua si absolutizanta a altora, care se indragostesc intr-atit de subiectul ales incit exagereaza si fac din el axul central al disciplinei. In schimb, ca unul dintre scriitorii cei mai profund implicati in impunerea unei noi generatii si a modelului postmodern in cultura romana a ultimelor doua-trei decenii, Gheorghe Craciun a optat pentru o tema cu mare grad de relevanta pentru orientarile literaturii actuale si a articulat in jurul ei o teorie cu larga putere explicativa, aliniata la gindirea conceptuala si – in genere – la viziunea „ultimului val“ asupra textului, asupra evolutiilo