Asistam astazi la un vizibil reviriment al rolului universitatilor europene in viata societatii civile. Mai ales in ultimul deceniu, preocuparile pentru redefinirea problematicii academice in contextul unei societati a cunoasterii si a globalizarii informatiei devin tot mai evidente.
Cea de-a XI-a Adunare generala a CRE (Asociatia Universitatilor Europene) a pus in dezbatere rolul public al universitatilor, pledind pentru redobindirea autoritatii stiintifice si morale pe care acestea au avut-o inainte de anii ’70 (mai exact inainte de tulburarile studentesti din 1968 din Franta) ca promotoare ale unor valori academice traditionale si universale, precum spiritul liber si critic, umanismul responsabil, autonomia institutionala s.a.
Nevoia de schimbare se face tot mai mult simtita, mai ales in conditiile in care universitatile sint confruntate cu provocarile prezentului si ale apropiatului mileniu III: dinamica accentuata a pietelor muncii, aparitia rapida a noi diviziuni ale stiintei, crearea societatii informationale, multiplicarea furnizorilor de educatie superioara si cresterea competitiei dintre universitati si diversi agenti din mediul socio-economic sau cultural etc. Expresia cea mai elocventa a acestei nevoi de schimbare este Declaratia de la Bologna (1999), semnata de 29 de tari din Uniunea Europeana, de tarile candidate la aderare si de alte tari europene, declaratie care concretizeaza Magna Charta Universitatum adoptata in 1988 de universitatile europene la Bologna, precum si Declaratia de la Sorbona (1998), si care prevede crearea „spatiului universitar european“, compatibilizarea sistemelor de invatamint din Europa, reorganizarea studiilor universitare in conformitate cu nevoile pietei si cu standarde compatibile de calificare, introducerea sistemului creditelor transferabile (ECTS), crearea unei dimensiuni europene a calitatii educatiei,
