Vacanta de vara nu e momentul ideal al bilanturilor. Dar, pentru ca profesorii se obisnuiesc, cu timpul, sa traiasca dupa un calendar aparte, in care anul incepe in august si se termina in iulie, ragazul socotelilor retrospective coincide inevitabil cu nevoia de a-ti lasa mintea toropita de soare la mare sau de a lincezi in racoarea muntelui. Imi amintesc cum, pe vremea in care imi faceam stagiul la o scoala generala din Prahova, mi-a dat prin gind ce stupoare ar fi pentru elevi sa afle cit de tare ajung profesorii sa isi doreasca, de prin mai-iunie, exact acelasi lucru ca si ei: incheierea anului.
Cred ca nu am o viziune foarte amanuntita despre ce s-a intimplat pe parcursul anului scolar care ia sfirsit. In plus, unghiul din care am privit, ca unul dintre cei care s-au ocupat cu alcatuirea programei de limba si literatura romana pentru liceu, mi-a oferit avantajul unei intelegeri „din interior“ a cursului reformei, dar m-a pus si intr-o pozitie marcata subiectiv. Ma marginesc asadar la o serie de opinii personale, fara nici o pretentie de analiza globala. As incepe totusi cu doua-trei generalitati privind reforma educatiei in Romania. Altminteri cu greu se poate intelege de ce 1999-2000 a fost un an scolar atit de tensionat, chiar daca nimeni nu si-a dorit acest lucru.
Reformele educationale, declansate la intervale de citeva decenii, au devenit un fenomen firesc. Cea din Romania de azi este insa atipica atit in ce priveste miza, cit si prin modul de desfasurare. De obicei, sistemele de invatamint se cer periodic remodelate pentru ca pierd pasul cu mersul societatii. In Romania postdecembrista, educatia a fost supusa unor modificari radicale nu numai pentru a se acomoda la noul climat social si politic, ci pentru a deveni ea insasi o sursa generatoare de reforma. Intr-o formulare putin patetica, se poate spune ca reforma educatiei si-a propus sa
