Ziarele de săptămâna trecută au adus două ştiri şocante. Abia înscăunat la Primăria Bucureştiului, dl. Băsescu a anunţat ritos că nu va părăsi locuinţa ce i s-a pus la dispoziţie pe când era demnitar al statului decât prin evacuare! Frumoase moravuri, frumoase cuvinte! Dl. Băsescu (de neuitat pentru mine prin ignoranţa sa admirabilă în desăvârşirea ei: ajuns, nu se ştie cum, la o recepţie dată în primăvara lui 1997 în cinstea lui Adam Michnik la "Vox Maris"-ul din Piaţa Victoriei, oarecum buimac să descopere atâtea celebrităţi, marinarul-ministru l-a abordat pe un faimos critic literar: "Dar cine e ăsta de a venit atâta lume?!" Străfulgerându-l cu binecunoscuta-i privire ironică, acesta l-a persiflat: "Dom' Traian, azi nu dau meditaţii pe gratis!"), domnul Băsescu, aşadar, înţelege să se bucure de toate avantajele poziţiei actuale, dar să nu renunţe la nici una din cele trecute! Un model ce a făcut, face şi va face prozeliţi!
A doua ştire, mult mai puţin burlescă, îl are ca erou nedorit pe Geo Dumitrescu. Pentru Traian Băsescu, poate ar trebui spus că poetul octogenar e autorul volumelor "Aritmetică" (1941), "Aventuri lirice" (1963), "Nevoia de cercuri" (1966) şi al antologiilor "Jurnal de campanie" (1974), "Africa de sub frunte" (1978), "Versuri" (1981). Geo Dumitrescu a condus prima serie a "României literare" postbelice, între 1968 şi 1970, după ce, atât înainte cât şi după război a fost un activ diriguitor de gazete, ba culturale, ba cu tentă social-politică. Prin anii şaptezeci, popularizat de Cenaclul "Flacăra" al tineretului revoluţionar şi al lui Adrian Păunescu - o popularizare cam unilaterală, în spiritul "epocii de aur", cu accent pe textele "insurgent-revoluţionar-naţionaliste" - Geo Dumitrescu s-a bucurat de o certă notorietate.
Ca o ironie a sorţii, în urmă cu câteva săptămâni, editura "Curtea Veche" a tipărit un elegant volum cuprin
