Una dintre cele mai importante apariţii editoriale ale anului 1999, în domeniul aşa-zis al "restituirilor", rămîne, fără îndoială, ediţia critică a operei lui Dominic Stanca, în două volume, intitulate Timp scufundat şi Un ceas de hîrtie. Tipărită în condiţii excelente la editurile Universalia şi Du Style, ediţia operelor complete ale scriitorului convoacă o echipă strălucită de filologi, critici, istorici literari şi oameni de teatru; îngrijită, prefaţată, cuprinzînd un amplu tabel bio-bibliografic, cu note şi comentarii de Ion Vartic, Doina Uricariu, Mariana Vartic, Ştefan Oprea şi Sorana Coroamă-Stanca, ediţia critică reprezintă un exemplu din multe puncte de vedere. Mai întîi, lucrul în echipă, esenţial într-o asemenea împrejurare; e cu totul remarcabil să vezi lucrînd împreună oameni de specialităţi diferite, unindu-i aceeaşi pasiune/ profesiune/ ţintă, împlinite acum în chip excepţional: lucru rar, astăzi, cînd ediţiile critice, altădată în grija aproape exclusivă a Editurii Minerva, au fost stopate din eternizata lipsă de fonduri. Apoi e de punctat acurateţea ediţiei, de la textul propriu-zis, la aparatul critic imperios necesar; nimic nu rămîne confuz, neterminat, cel puţin aceasta e impresia celui care citeşte cele peste o mie de pagini ale admirabilei ediţii. În sfîrşit, dar nu în ultimul rînd, se restituie aici opera unui scriitor uitat, perceput pe nedrept în umbra altui mare Stanca, Radu, şi se corectează în chip decisiv un articol de dicţionar, singurul de pînă acum, cel din Dicţionar de literatură română contemporană al lui Marian Popa, excesiv de sărac, unde ni se relatează doar că Dominic Stanca e fiul unui medic, a practicat actoria, a scris povestiri, versuri şi teatru, pastişînd "în linia lui Păstorel Teodoreanu", cum se spune în dicţionarul lui Marian Popa, apărut la sfîrşitul anilor '70; se mai vorbeşte acolo despre stil cronicăresc