Uriel îşi simţi fruntea biciuită de dureri. "Spune odată! Pentru care motiv te-a trimis?" Lot se bîlbîi neputincios: "Am ştiut ... iaca ştiu. Arde Sodoma." - "Acum îmi spui, ticălosule?! Hai, să vedem!" O luă înainte. Păşea din ce în ce mai repede. Fugeau, bietul Lot tropotea după el.

Bărbatul cel elegant îi chemă răcnind din toate puterile şi agitînd bastonul argintat: "He! Uriel! Stai pe loc! Ascultă!" Uriel se opri. "Ce e? Ce mai pofteşti?" - "Ai părăsit postul încredinţat, te-ai îndepărtat de teritoriul dat în grijă, ai lăsat poarta deschisă. Ce te faci, dacă intră vreo vacă fără educaţie religioasă şi vă murdăreşte marmura? Ce o să zică cei mai mari?" - "Tu eşti ţicnit, şui, scrîntit, zălud, ieşit din minţi?" Renunţă. Degeaba ar fi vorbit. Pe diavol nu-l învingi aşa de uşor. Dacă nebunul avea dreptate? Tresări cînd descoperi că Lot se zbătea în mîna lui. Se trezi. "Focul", îşi aminti. "Să mergem!" Alergă pe scări în sus, la palat sări peste balustrada cerdacului. Ştia unde erau ascunse cheile. Cercetă toate camerele şi le găsi împreună cu formularele de care avea nevoie. Cel de Sus le ascunsese acolo, cu ştiinţa celor mai apropiaţi. în dormitor se încrucişă cu musafirul nepoftit. Acesta îi arătă un rînd de chei la fel cu acelea din mîna lui. Se făcu că nu vede, căuta disperat un condei ca să scrie raportul, dar în toate casa nu află nimic. Căută, căută: "Poate un erzaţ, o pană de gîscă, un toc de frasin, puţină cretă."

Abia tîrziu deosebi în tufiş căpăţîna musafirului care rînjea. Acesta îi făcu semn că vrea să-i spună ceva. Deschise fereastra şi-şi plecă urechea. "Află, mieluşelule, că te-am încuiat în casă. Poţi sări numai de la etajul şapte poţi sări să nimereşti exact în Genune, unde au fost aruncaţi îngerii răzvrătiţi, strămoşii noştri. Dacă nu reuşeşti de data asta," - grăsunul abia mai putea vorbi, scuturat de rîs - "altă dată! Cheia d