După volumul Psalmii maimuţei, publicat în 1997, Claudiu Soare revine cu un nou volum de poezie, Evul relei credinţe. Coperta a IV-a oferă schematic, într-o confesiune revendicativă, o cheie de lectură: "practicînd astfel spovedania pînă la schelet, lipsită de carnea ipocriziei, textul acestei alcătuiri adună în el singurele mele sentimente neexperimentate în viaţă, cele născute în închisoare, în izolarea tuberculozei magice prin care dragostea faţă de umanitate se epuizează în asumarea unei cantităţi de suferinţă, generos deversate de semenii mei, mai fericiţi în acest fel decît mine". Astfel se justifică discursul poetic organizat într-un registru al inadaptării, al morbidităţii asumate. Particularităţile volumului sunt reprezentate de folosirea excesivă a metaforelor pretenţioase, de vocabularul mistic-religios, dublat aproape în permanenţă de unul neologic contrastant, de imaginile scatologice, de un limbaj poetic ostentativ "ermetic", deşi nu rămîne decît intenţia ermetismului.

Dacă în prima jumătate a volumului versurile sunt bolovănoase prin aglomerarea de abstracţiuni şi nenumărate determinări metaforice: "...după hologramaticul sex al iertării strig/ imaginat de pubertatea ubicuei confuzii a fiinţelor plăgi/ care-mi dispreţuiesc nevroza...", "acum, asemeni unui mutant nefericit,/ plimb fiarele manipulării analgezice/ prin ozonul astmatic al blestemului,/ atît de puţină uitare în consolarea divină"..., în cea de-a doua jumătate discursul poetic se mai aeriseşte, lăsînd loc şi poeziilor scurte în care poetul are tendinţa părăsirii tonului grav, meditativ şi încearcă să introducă ludicul într-o formă uşor naivă: cununia "mi-e dor de tine/ fiindcă / mi-e dor de altceva/ decît de a fi om/ te dezleg de lume/ şi te invit/ acolo unde/ dragostea nu se zăreşte/ în oglindă." Simbolistica este una inadecvată realităţii de la care porneşte, la fel cum inadec