Dosarul "Marin Preda" alcătuit de Mariana Sipoş are subtitlul Viaţa şi moartea unui scriitor în procese-verbale, declaraţii, arhive ale Securităţii, mărturii şi foto-documente. Poate că formularea cea mai exactă nu era viaţa şi moartea, ci moartea şi viaţa... , de vreme ce dosarul despre care vorbim, nu e în primul rînd unul de scriitor, ci unul penal, în care locurile acordate în mod normal vieţii şi morţii s-au inversat.

Mărturisesc că n-am citit cartea la data apariţiei şi că adevăratul motiv n-a fost faptul că n-o aveam. Acesta a fost pretextul. De fapt, mi-era greu să văd declaraţiile unor martori care n-au fost de faţă şi nu ştiau ce s-a-ntîmplat şi, cu atît mai mult, pe ale celor plătiţi să-l urmărească. Fiindcă eu cred că şi dacă tot ce au spus ei ar fi fost adevărat, cauza morţii lui Preda ar fi stat în altceva. Cine a privit un manuscris al lui cu ochiul celui avizat ştie cîtă trudă l-au costat cele cîteva mii de pagini scrise într-o viaţă încheiată la numai 58 de ani şi nu poate fi de acord cu felul în care a fost tratat cazul său.

Ceea ce m-a făcut să-mi înving reţinerea de a umbla prin acest Dosar a fost articolul de fond din România literară nr. 20, în care Nicolae Manolescu se întreabă ce a determinat disperarea care-l făcea, în ultimul timp, pe Marin Preda să fie altfel decît înainte. întrucît ştie, pe de o parte, că nu vom afla niciodată ce l-a determinat să spună cuiva în preziua morţii "...Sînt un om terminat", pe de alta, că nu era Preda omul care să se joace cu vorbele, Nicolae Manolescu pledează pentru sesizarea sau autosesizarea Parchetului General spre a afla ceea ce se mai poate afla. Adică unde sînt manuscrisele dispărute ale acestui mare scriitor şi care e adevărul cu privire la moartea sa.

Poate că nu aş fi intervenit totuşi în această dezbatere, pe care amănuntele repuse în circulaţie pot s-o coboare iarăşi în d