Mulţi dintre comentatorii care se apropie de opera unui scriitor nipon (oricare ar fi el) se lovesc de cîteva cuvinte puternice, precise şi extrem de superficiale, în acelaşi timp: exotism, tradiţia japoneză ş.a. Astfel de aprecieri reconfirmă distanţa extraordinară, geografică şi culturală, care desparte cele două literaturi. Or, un scriitor precum Yasunari Kawabata nu face altceva decît să apropie două "extreme" culturale. în cazul acestui autor etichetele de care aminteam devin inutile; romanele sale cer doar o lectură aparte, atentă şi relaxată, însă nu din motive de apartenenţă culturală. Rezultatele unei astfel de lecturi pot fi extraordinare: în loc să declarăm din start exotismul, putem căuta surse posibile ale acestei impresii.

Voi încerca o astfel de analiză avînd drept suport romanul lui Kawabata intitulat O mie de cocori (primul cuvînt suspect este "cocor" - exotismul este "afişat" chiar din titlu). Exotismul romanului este prea puţin un rezultat al costumaţiei personajelor, al ceremoniei ceaiului atît de des invocată, a cuvintelor cu specific. Mult mai importante pentru crearea efectului de "oriental" sînt, după părerea mea, cîteva trucuri narative mai puţin evidente. O primă observaţie: romanul nu conţine decît un personaj de sex masculin, Kikuji. Tatăl său i-a lăsat drept moştenire, pe lîngă bunurile materiale, o reţea de încurcături sentimentale: două foste amante (Ota şi Chikako) îşi revendică fiul fostului iubit, fiecare în stil propriu (Chikako intră în rolul unei mame cicălitoare, posesive; Ota îi devine amantă). Complexitatea psihologică a situaţiei este redată perfect prin intermediul unor "analize" asemănătoare cu cele din proza occidentală. Aşadar, un bărbat şi cîteva femei care gravitează în jurul său; fantoma tatălui ambiguizează şi mai mult acest ciudat tablou de familie.

Kawabata este în primul rînd un mare creator de "