Acum, dupa ce am ajuns la destinatie – Berlin, rememorez, fireste, lunga noastra calatorie inceputa sub teii infloriti ai Lisabonei, continuata la Madrid, Bordeaux, Paris, Lille, Bruxelles, Hanovra, Tarile Baltice, Sankt Petersburg, Moscova, Minsk, Brest, Varsovia. Sa spun ca am pornit increzatori in destin, in Providenta la Lisabona, ca am incheiat drumul de peste 7000 de kilometri obositi, dar fericiti ca in sonetul unui poet clasic francez? Da, asa ma simt. Nu voi uita pietele Madridului si mai ales Plaza Major, cheiurile si oamenii primitori din Bordeaux, Tirgul de carte de la Saint Sulpice, intr-un Paris stralucitor ca in romanele adolescentei, Lille si, mai ales, Mont Noir, resedinta prozatoarei Margaret Yourcenar. In Flandra sa reala am stat cu picioarele goale la o serbare cimpeneasca, pe o pajiste din mijlocul unui orasel, bind berea tare a tinutului. Sint lucruri minunate care se pot si nu se pot relata, alcatuite din senzatii, stari luminoase si vagante, fericiri de o clipa. Sau angoase care te urmaresc: lungile, kafkienele coridoare ale unui hotel vechi din Sankt Petersburg. Fatadele palatelor si precaritatea schelelor, cu niste scinduri inguste, improvizate, care erau ridicate in vederea restaurarii splendorii de altadata a orasului de pe Neva. Statuile lui Lenin si bisericile transformate in muzee, scoici carora cineva le-a scos fara mila perla primordiala. Forme colorate, dar seci.
Si respiratia de provincie renana a Vilniusului, pe strazile carora Czeslaw Milosz medita, poate, la capcanele Gindirii captive. Sau poate o va face abia la Varsovia, cea cu multe biserici pline, unde pulseaza fervoarea religioasa? Riga, o metropola, ambitioasa peste poate, cu moneda nationala (lati) depasind dolarul. Tallinn, germanic, baroc, o Europa (un colt) mai indepartata. Si Minsk-ul unde strazile par pustii, oamenii plimbindu-se rar. Si prieteniile pe ca
