Dec. 1975. G.B. spre bătrîneţe devine cîrcotaş, dispreţuitor. El jigneşte cu un fel de delicateţe teatrală oamenii, cu un glas alterat de o uşoară senilizare. De exemplu, pe tînăra prozatoare D.D. o întreabă, rar, prefăcut: "Părinţii dumitale... au fost... cofetari,... nu?".... "Parcă aveau..., o cofetărie... pe calea Griviţei?" De faţă mai erau şi alţii. Indiscreţia nu e nici măcar ironic-binevoitoare; e ceva răutăcios, doar, un fel de cruzime superioară, tipică personalităţilor ajunse sus pe scara valorilor şi care cu timpul încep să se hrănească, probabil în mod inconştient, dintr-o hipertrofiată considerare a propriei valori...

Cînd l-am vizitat odată, eu, care îl admir, şi care îi sînt un fel de ucenic, de care glumeşte tot aşa cu un haz îngăduitor, - "Costică,... Costică,... fă lampa mai mică!"... Prin urmare, vizitîndu-l odată să-l felicit pentru o carte recent apărută, îmi mărturisise: că atunci cînd auzise soneria, mai întîi nu voise să deschidă, pe urmă uitîndu-se prin ochiul magic, văzuse că eram eu şi că atunci nu avusese ce face, şi-mi deschisese. Nu de alta, mai adăugase el, dar cu puţin înainte de tine (de mine, n.n.) sunase un cerşetor... Brusc, m-am zbîrlit. Aducîndu-mi aminte că, înainte cu o săptămînă, trecînd amîndoi prin dreptul unui chioşc de pe bulevard şi întrebîndu-mă de ce nu mai fumez, că de cînd ne întîlniserăm în ziua aceea nu mă văzuse aprinzînd nici o ţigare, - şi atunci, nu ştiu de ce, îi răspunsesem franc că nu fumez că n-am bani de ţigări (eram sărac, sărac n.n.). Şi-atunci, el scosese o hîrtiuţă de 5 lei şi cumpărasem, de toţi, să am, două pachete de ţigări Carpaţi fără filtru, că, din alea cu filtru, dacă îmi aduc bine aminte, încă nu apăruseră...

E drept că, pe vremea aceea, din cauza lipsurilor de tot felul, precum şi din a unui dar al observaţiei stimulat de condiţia mea social precară, devenisem foarte sensi